După lungi discuţii cu poetul Oskar Pastior (1927–2006) şi cu alţi supravieţuitori ai lagărelor sovietice, Herta Müller a adunat materia epică pe care a contopit-o în acest mare roman apărut la Carl Hanser Verlag în vara lui 2009, cu doar câteva luni înainte de a i se acorda Premiul Nobel. Leagănul respiraţiei apare în 45 de ţări.
Premiul Nobel pentru literatură 2009
România anului 1945: al Doilea Război Mondial tocmai a luat sfârşit, iar minoritatea germană este livrată aparatului de represiune sovietic. Adolescentul Leo Auberg cade victimă, alături de zecile de mii de conaţionali, deportărilor în lagărele de muncă din Uniunea Sovietică. În recluziune, întregul univers se restrânge la gesturile şi obiectele simple, la foamea de zi cu zi, la prieteniile pe muchie de cuţit. A-ţi păstra umanitatea în astfel de condiţii înseamnă a te investi sufleteşte în relaţia cu obiectele banale. O lopată de încărcat cărbuni poate deveni hrană pentru suflet şi minte. La fel, leagănul respiraţiei, reglând cadenţa corectă a unei existenţe greu de imaginat – mărturie de o intensitate cutremurătoare a unei drame istorice mult timp ignorate.
După lungi discuţii cu poetul Oskar Pastior (1927–2006) şi cu alţi supravieţuitori ai lagărelor sovietice, Herta Müller a adunat materia epică pe care a contopit-o în acest mare roman apărut la Carl Hanser Verlag în vara lui 2009, cu doar câteva luni înainte de a i se acorda Premiul Nobel. Leagănul respiraţiei apare în 45 de ţări.
Dana Pîrvan-Jenaru, „Acasă, în lagăr“ (Observator cultural, septembrie 2010)
Manuela Golea, „«Lecţia magistrală» a Hertei Müller“ (România liberă, 30 iunie 2010)
Elisabeta Lăsconi, „Cum s-a născut capodopera Hertei Müller“ (Ziarul de duminică, 30 iunie 2010)
Claudiu Constantinescu despre Leagănul respiraţiei (Dilema veche, 17-23 iunie 2010)
Marius Chivu, „Leagănul memoriei“ (Dilema veche, 19–25 august 2010)
Serenela Ghiţeanu, „Lagărul din cap" (22, 11 ianuarie 2011)
Herta MÜLLER s-a născut la 17 august 1953 în satul Niţchidorf din Banatul şvăbesc. A studiat germana şi româna la Universitatea din Timişoara, lucrând apoi ca traducătoare într-o fabrică şi ca profesoară. A intrat în vizorul Securităţii şi a început să fie persecutată după refuzul ei de colaborare şi în urma prieteniei cu membrii societăţii Aktionsgruppe Banat. În 1982 debutează cu volumul de povestiri Ţinuturile joase (Niederungen, Kriterion; Humanitas Fiction, 2012), masiv cenzurat, care va apărea în 1984 ºi în RFG. Din 1985 operele Hertei Müller au fost interzise în România. Presiunile tot mai puternice din partea Securităţii au forţat-o să emigreze în Germania în 1987, iar de atunci trăieşte la Berlin. Publică romane: Omul este un mare fazan pe lume (Der Mensch ist ein großer Fasan auf der Welt, 1986; Humanitas Fiction, 2011), Călătorie într-un picior (Reisende auf einem Bein, 1989; Humanitas Fiction, 2010), Încă de pe atunci vulpea era vânătorul (Der Fuchs war damals schon der Jäger, 1992; Humanitas Fiction, 2009), Herztier (Animalul inimii, 1994; Humanitas Fiction, 2016), Astăzi mai bine nu m-aş fi întâlnit cu mine însămi (Heute wär ich mir lieber nicht begegnet, 1997; Humanitas Fiction, 2014), Leagănul respiraţiei (Atemschaukel, 2009; Humanitas Fiction, 2010, 2024); volume de eseuri, între care Hunger und Seide (Foame şi mătase, 1995), Der König verneigt sich und tötet (Regele se înclină şi ucide, 2003) şi Mereu aceeaşi nea şi mereu acelaşi neică (Immer derselbe Schnee und immer derselbe Onkel, 2011; Humanitas Fiction, 2011), volumul de interviuri Patria mea era un sâmbure de măr (Mein Vaterland war ein Apfelkern, 2014; Humanitas Fiction 2016), volume de povestiri, precum şi volume de poeme-colaj. Este laureată a numeroase premii importante, printre care Premiul Kleist (1994), Premiul european pentru literatură Aristeion (1995), Premiul IMPAC Dublin (1998), Premiul pentru literatură al Fundaţiei Konrad Adenauer (2004). Academia Suedeză îi atribuie în 2009 Premiul Nobel pentru literatură. Cărțile Hertei Müller au fost traduse în aproape 60 de limbi. | Interviu (Matei Marin, Dilemateca, ianuarie 2011)
