Cartea autobiografică a lui Jung — una dintre cele mai tulburătoare piese memorialistice ale secolului XX — este săracă in fapte de viaţă exterioară: schiţa copilăriei intr-o familie de pastori, o trecere in revistă a practicii de medic psihiatru, intalnirea cu Freud, construirea turnului de la Bollingen, cateva călătorii in locuri exotice (Africa, India).Dar pe fundalul acestor sumare evenimente exterioare se desenează conturul viguros al unei alte vieţi, de o infinită bogăţie. Treptele ei cronologice sunt intuirea, de la o varstă incredibil de fragedă, a unei entităţi psihice autonome, formidabila coliziune cu inconştientul, tarzia lui autorealizare ("Viaţa mea“, spune Jung de la bun inceput, "este povestea unei realizări de sine a inconştientului“).Această "a doua“ viaţă, cea lăuntrică, s-a exprimat in vise, viziuni, călătorii in spaţii extramundane, experienţa nemijlocită a lui Dumnezeu — toate mărturisite public de Jung, alături de premoniţiile sale asupra viitorului umanităţii şi de gandurile sale cele mai intime despre religie, numai in Amintiri. Şi din aceleaşi experienţe lăuntrice s-a născut originala operă jungiană.Considerandu-le incompatibile cu contribuţia sa ştiinţifică, Jung nu şi-a inclus Amintirile in corpusul Operelor complete. Şi totuşi, această carte autobiografică rămane cea mai bună introducere in psihologia analitică jungiană: aici pot fi găsite originea şi semnificaţia conceptelor ei fundamentale — de la "inconştient colectiv“ şi "arhetipuri“ pană la "individuaţie“.