Recunoscând-se în personajul unui poem, solitarul Josuke vrea să-i explice autorului motivele însingurării sale. Nu are nevoie să spună nimic. Trei scrisori îi vor recompune destinul în ochii celorlalţi, aşa cum i l-au rescris atunci când le-a citit şi el. Sunt scrisorile a trei femei – Midori (soţia lui Josuke), Saiko (amanta lui, care s-a sinucis), şi Shoko (fiica acesteia din urmă).
Recomandari
Recunoscând-se în personajul unui poem, solitarul Josuke vrea să-i explice autorului motivele însingurării sale. Nu are nevoie să spună nimic. Trei scrisori îi vor recompune destinul în ochii celorlalţi, aşa cum i l-au rescris atunci când le-a citit şi el. Sunt scrisorile a trei femei – Midori (soţia lui Josuke), Saiko (amanta lui, care s-a sinucis), şi Shoko (fiica acesteia din urmă).
Trei voci care spun aceleaşi întâmplări, însă fiecare altfel, iar în aceste infime derapaje se întrevăd adevărul unei vieţi, povestea unei iubiri, raţiunea unei infidelităţi, răzbunarea unui orgoliu rănit. O revelaţie amară pentru bărbatul care credea că-şi stăpâneşte şi înţelege destinul, scrisorile în care femeile din viaţa lui îşi dau jos măştile sunt mărturia misterului indescifrabil al fiecărui suflet.
YASUSHI INOUE (1907–1991) s-a născut la Asahikawa, în Hokkaidō. A absolvit în 1936 Universitatea Imperială din Kyōto (estetică şi filozofie), cu o teză despre Paul Valéry. Până la sfârşitul războiului a publicat mai mult poezie, deşi a obţinut şi un premiu pentru roman (Premiul Chiba Takeo, în 1936). S-a impus însă ca prozator abia la vârsta de patruzeci şi doi de ani, cu nuvelele Lupta de tauri (Tōgyū) şi Puşca de vânătoare (Ryōjū; Humanitas Fiction, 2013, 2024), pentru cea dintâi primind, în anul 1949, Premiul Akutagawa. Vasta sa operă cuprinde peste patruzeci de romane, peste optzeci de nuvele, un mare număr de proze scurte, mai multe volume de poezii, zece volume de eseuri şi însemnări, jurnale de călătorie, volume de estetică şi critică literară, scrieri diverse. Pasionat de istoria Japoniei şi a Asiei (în special a Chinei), a călătorit mult în tot acest spaţiu, iar viziunea sa asupra evenimentelor trecute se reflectă în majoritatea operelor lui, un excelent exemplu pentru modul în care cultura japoneză percepe timpul. Douăzeci şi opt dintre prozele sale au fost ecranizate (printre regizori: Kumai Kei şi Inagaki Hiroshi), iar cinci au stat la baza unor seriale de televiziune. În 1964 a fost ales membru al Nihon Geijutsuin (Academia Japoneză de Arte), iar în 1976 a primit Bunka kunshō (Ordinul Meritul Cultural), cea mai înaltă distincţie culturală japoneză. A mai primit Marele Premiu pentru Literatură al Japoniei (în 1982), Premiul Asahi (în 1985, pentru întreaga activitate literară), iar în 1986 a devenit Doctor Honoris Causa al Universităţii Beijing. Din opera sa au fost traduse şi publicate până acum în limba română nuvelele Puşca de vânătoare (Ryōjū; Humanitas Fiction, 2103) şi Dragostea, şi moartea, şi valurile (Shi to koi to nami to; Humanitas, 2008), romanele Lupul albastru (Aoki ookami; Humanitas, 1999), Maestrul de ceai (Honkakubō ibun; Humanitas, 2007, Humanitas Fiction, 2014), Nobila doamnă din Yodo (Yodo-dono nikki; Humanitas Fiction, 2016), Favorita (Yōkihi den; Humanitas Fiction, 2017) precum şi volumul de povestiri Cupa de cleştar (Humanitas Fiction, 2010).
Recomandari
