"Gisele a ţipat, a sărit la mine, a inceput să tragă de cuţit, am văzut sangele meu pe mainile ei, mi-am văzut sufletul de-un vişiniu strălucitor manjit pe unghiile ei, o clipă mi-a trecut prin minte că aşa trebuia să fie, iubirea e sange care curge, iubirea e sange care moare, atat a fost. M-am trezit la spital, operat. Cu ea langă mine, aşa cum eu fusesem langă ea in acele trei zile de demult, de atat de demult. De astă dată eu eram cel suferind, eu incercasem să mă sinucid şi ratasem inima, infipsesem acel cuţit intr-un plăman. Ca şi atunci, nu aveam mare lucru să ne spunem. Ea mă ingrijea, eu zăceam şi nu inţelegeam exact ce se petrecuse, totul se intamplase atat de repede, totul fusese atat de neaşteptat, ce mi-aş fi putut aminti? O izbucnire de furie, mana apucand manerul acelui lucru, nici măcar durere, mana ei plină de sange luptandu-se să-mi oprească mana, moartea e un meşter tare nepriceput uneori, cel puţin in cazul meu, mi-am spus la un moment dat. Dar poate că de atunci decizia mea era deja luată, poate dinainte, nu aş putea să spun şi nici nu trebuie să spun cand am decis că totul trebuie să se termine.”
Paul Celan (pseudonimul lui Paul Peisah Antschel) se naşte pe 23 noiembrie 1920 la Cernăuţi, in Bucovina, in familia lui Leo Antschel-Teitler şi Friedericke (născută Schrager). Mama sa este o avidă cititoare de literatură germană şi insistă ca in casă să se vorbească această limbă. Tatăl, partizan al sionismului, ţine ca fiul să fie inscris la şcoala evreiască. Paul işi va lua bacalaureatul in 1938, apoi va pleca in Franţa, la Tours, pentru a studia medicina. In 1939 se intoarce la Cernăuţi şi se inscrie la Facultatea de Litere. La sfarşitul lui iunie 1942, părinţii ii sunt arestaţi şi deportaţi in Transnistria. Amandoi vor pieri in lagăr. După ce el insuşi este deportat şi petrece doi ani in lagăr, emigrează in 1945 la Bucureşti, de unde fuge in 1947 la Viena, ajungand in 1948 la Paris. In 1951 o cunoaşte pe Gisèle de Lestrange, cu care se va căsători un an mai tarziu. Incepe să caştige recunoaştere ca poet. In paralel, desfăşoară o activitate intensă ca traducător. In 1953 ii apare traducerea in germană a Tratatului de descompunere al lui Emil Cioran. In acelaşi an, Claire Goll lansează o campanie de defăimare impotriva lui, acuzandu-l că l-ar fi plagiat pe soţul ei, poetul Yvan Goll. In 1958, Celan primeşte Premiul pentru Literatură al oraşului Bremen. In octombrie 1960, cand i se decernează Premiul Georg Büchner, ţine celebrul discurs Meridianul, care conţine esenţa gandirii sale despre poezie. In 1961 apar primele manifestări ale problemelor psihice care il vor chinui pană la sfarşitul vieţii. In noaptea de 19 spre 20 aprilie 1970 se va sinucide aruncandu-se in Sena de pe podul Mirabeau.
