Al doilea sex. 2 Volume - Simone de Beauvoir | Editura Humanitas

Traducere şi note de Marieva Ionescu și Elena Ciocoiu (vol. I), Iuliana Glăvan și Cristina Balinte (vol. II)

Interzisă în Spania lui Franco, inclusă pe lista neagră a Vaticanului (Index Librorum Prohibitorum) alături de alte lucrări socotite dăunătoare sau eretice, introdusă de ziarul Le Monde pe lista celor o sută de cărți fundamentale ale secolului XX, Al doilea sex nu lasă pe nimeni indiferent.

„Receptarea imediată a celui de-Al doilea sex a fost furtunoasă; această carte, apelând la toate domeniile cunoașterii, era o adevărată mașină de război, o mașină menită să distrugă discursul construit de secole de dominație masculină.“ — Libération

„O anatomie a femeii care e un studiu de statură și proporții clasice, istoric, psihologic, fiziologic, social și sexual, precum și un comentariu cât se poate de pătrunzător asupra dualității rolului ei. Căci pe fundalul proiecției idealiste a femeii independente există realitatea conflictului «între revendicarea fundamentală a oricărui subiect care se afirmă întotdeauna ca element esențial și exigențele unei situații care o fac să fie un element neesențial».“ — Kirkus Reviews

„Al doilea sex a fost un act de o îndrăzneală prometeică – un furt al focului olimpian – de la care nu mai exista cale de întoarcere.“ — The New York Times

Mi-am dat seama că a apărut o primă întrebare: Ce însemnase pentru mine să fiu femeie?… „Pentru mine“, i-am zis lui Sartre, „nu a contat, ca să spun așa“. „Totuși, nu ai fost crescută la fel ca un băiat: ar trebui să privești mai îndeaproape.“ Am privit și am avut o revelație; această lume era o lume masculină, copilăria mea se hrănise cu mituri născocite de bărbați, iar eu nu reacționasem în același fel ca un băiat. Eram atât de interesată de subiect, încât am abandonat proiectul unei confesiuni personale pentru a mă ocupa de condiția feminină în ansamblul ei. — SIMONE DE BEAUVOIR, La Force des choses

„«Voi construi o forță în care mă voi refugia pentru totdeauna», spune Simone de Beauvoir în scrierile sale de tinerețe. Această forță se traduce foarte devreme în viața ei prin voința absolută de a scrie. A vrut să scape de căsătorie, maternitate, cămin. A vrut să trăiască liberă. «Nimic nu ne limita, nimic nu ne definea, nimic nu ne supunea; legăturile noastre cu lumea noi le cream; libertatea era însăși substanța noastră.» Această frază, scrisă cu vigoare în Puterea vârstei, rezumă ea singură un portret al lui Simone de Beauvoir.“ — France Culture


Fragment din carte:

Desigur, femeia este, ca şi bărbatul, o fiinţă umană: însă aceasta e o afirmaţie abstractă; fiecare fiinţă umană concretă are locul ei bine stabilit. A refuza noţiunile de etern feminin, de suflet negru, de caracter evreiesc nu înseamnă a nega că există în zilele noastre evrei, negri, femei: pentru cei interesaţi, această negare nu reprezintă o eliberare, ci o fugă neautentică.

E limpede că nici o femeie nu poate pretinde, fără să dea dovadă de rea credinţă, că se situează dincolo de sexul său. O cunoscută scriitoare a refuzat acum câţiva ani ca portretul ei să apară într o serie de fotografii dedicată tocmai scriitoarelor: ea voia să apară alături de scriitori; dar pentru a obţine acest

privilegiu s a folosit de influenţa soţului ei. Femeile care afirmă că sunt bărbaţi aşteaptă totuşi grijă şi omagii din partea bărbaţilor. Îmi aduc aminte şi de tânăra aceea troţkistă care stătea în picioare pe estradă în toiul unui miting zgomotos, pregătită să sară la bătaie, în ciuda fragilităţii ei; îşi nega slăbiciunea feminină; dar o făcea din iubire pentru unul dintre protestatari, voia să fie egala lui. Atitudinea sfidătoare pe care o adoptă cu încăpăţânare americancele dovedeşte că de fapt sentimentul feminităţii lor le frământă. Şi în realitate se vede cu ochiul liber că omenirea se împarte în două categorii de indivizi, ale căror haine, feţe, trupuri, zâmbete, feluri de a merge, interese, ocupaţii sunt în mod evident diferite: poate că aceste diferenţe sunt superficiale, poate că le e dat să dispară. Dar cert este că deocamdată ele există cu o evidenţă izbitoare.

Dacă funcţia de femelă nu e de ajuns pentru a defini femeia, dacă refuzăm, de asemenea, s-o explicăm prin „eternul feminin“, admițând în acelaşi timp că există femei pe pământ, fie şi numai cu titlu provizoriu, trebuie să ne punem întrebarea: ce este o femeie?

Chiar formularea problemei îmi sugerează imediat un prim răspuns. Faptul că mă preocupă vorbeşte de la sine. Un bărbat nu s ar gândi să scrie o carte despre situaţia aparte a masculilor.