Avem în aceste prime jurnale „non-intime“, cum le numeşte Denis de Rougemont, un autor care se caută pe sine confruntându-se cu lumea de la sfârşitul deceniului trei al secolului trecut.
Recomandari
Traducere de Emanoil Marcu și Vlad Russo
Avem în aceste prime jurnale „non-intime“, cum le numeşte Denis de Rougemont, un autor care se caută pe sine confruntându-se cu lumea de la sfârşitul deceniului trei al secolului trecut. O lume tihnită încă, lipsită de convulsii şi de derapaje, care nu face parcă decât să-l trimită înapoi, spre explorarea propriei interiorităţi, pentru a afla acel glas unic ce-i aparţine numai lui. Jurnalul de faţă este de aceea un discurs de o autenticitate rar întâlnită, care respinge deopotrivă atitudinea căldicică şi excesul în expresie, discurs echilibrat ce-l va caracteriza întotdeauna pe întemeietorul filozofiei personaliste.
„Nu mă interesează nici arta de a spune în sine, care este o zicere despre nimic şi căreia mai multe şcoli de retorică îi înnoiesc prin secole exigenţa austeră sau barocă; nici acel mod de a spune fără artă de care oricine s-a crezut capabil, dintotdeauna, pe motiv că a trăit. Dacă ar trebui cu orice preţ să aleg, probabil aş opta – împins de o nevoie inconştientă de a supracompensa – pentru povestire. Pentru Istorie, aşadar.“ (Denis de ROUGEMONT)
„Gândirea lui Denis de Rougemont este globală, se regăseşte la toate nivelurile, este totală fără a fi totalitară; nu e dogmatică, însă oferă cheile, metodele indispensabile pentru indispensabila gândire personală, fiind capabilă să răspundă problemelor de azi. Filozofia lui Denis de Rougemont ar fi, cu siguranţă, în măsură să le dea occidentalilor forţa intelectuală prin care să reziste la şantajul dogmelor totalitare. Dacă tinerii noştri gânditori, aflaţi într-un impas cogitativ, au nevoie de o direcţie şi de un model de gândire teoretică şi practică, le pot găsi, spre marele lor folos, la acest autor.“ (Eugène IONESCO)
Gânditorul elvețian Denis de Rougemont (1906–1985) a întemeiat curentul personalist în filozofia europeană. Își începe cariera ca editor al unor importante volume de filozofie (Kierkegaard, Barth, Berdiaev, Ortega y Gasset) la editura Je sers. În anii '30 contribuie la înfiinţarea a două reviste care promovează grupările personaliste din care face parte, Esprit şi Ordre Nouveau, semnând de asemenea articole în Nouvelle Revue Française. Între 1935 şi 1936 este lector de literatură franceză la Universitatea din Frankfurt, perioadă reflectată în Jurnalul din Germania, excepţională mărturie a nazificării ţării.
În 1939 publică una dintre cărţile marcante ale eseisticii europene, Iubirea şi Occidentul. În timpul războiului se refugiază în Statele Unite, unde lucrează la secţia franceză a Vocii Americii, scriind totodată o altă operă importantă, Partea Diavolului (1942). Revenit în Europa, se dedică mişcării intelectualilor pentru federalizarea vechiului continent şi înfiinţează grupuri de reflecţie şi de acţiune în vederea îndeplinirii acestui deziderat vital.
Opere: Le Paysan du Danube (1932), Politique de la Personne (1934), Penser avec les Mains (1936), Journal d’un intellectuel en chômage (1937), Journal d’Allemagne (1938; Jurnal din Germania, 1935–1936, Humanitas, 2018)), Amour et l’Occident (1939, revizuită în 1956 și 1972), Mission ou démission de la Suisse (1940), La Part du Diable (1942/1944; Partea Diavolului, Humanitas, 2006), Journal des deux mondes (1946; Jurnal din două lumi, 1939–1946, Humanitas, în curs de apariție), L’Europe en jeu (1948), Lettres aux députés européens (1950), L’Aventure occidentale de l’Homme (1957), Fédéralisme culturel (1965), Les Mythes de l’Amour (1972), L’Avenir est notre affaire (1977), L’Ecrivain et la politique: les problèmes de l’engagement (1978).
Recomandari
