Amintirile, anecdotele, portretele, intotdeauna foarte calde, făcute de tanărul Petre Stoica oferă, indirect, cateva priviri asupra unui mediu literar, in special al anilor ’50, pe cat de nefast, prin dogmatismul realismului socialist, pe atat de complex prin amestecul de impostori, oportunişti politic şi reale personalităţi culturale, artişti insoliţi, supravieţuitori ai lumii de dinainte de război. Prin amintirile sale in tonalităţi nostalgice cu tuşe de umor se perindă sute de scriitori, traducători, gazetari, pictori, actori, dand astfel imaginea unei lumi vii, populate cu nenumărate personaje, nu rareori contradictorii in destinele lor aflate sub vremuri nu tocmai prielnice.
Insemnările cultivatorului de mărar sunt o addendă a poeziei sale. Preocupările, personajele, stările sunt aceleaşi. Prozaismul său melancolic şi plin de umor se manifestă aici din plin, cartea fiind o relatare şi totodată un elogiu al lucrurilor banale, al dialogurilor cazuale şi al muncilor cotidiene, lipsite de grandoare, «de la ţară». In afara unor note de lectură, jurnalul e despre nimic, lăsand insă viaţa să-i pătrundă pe fiecare pagină