In societatea noastră, in care credinta crestină este prea adesea motiv de bravadă, iar nu de trăire interioară, acest jurnal are un caracter aparte. Cald, limpede si direct, PS Mihai Frătilă evocă harul binefăcător al credintei in Dumnezeu, un Dumnezeu prea putin cunoscut – Cel al lui Isus –, care suferă alături de fiecare dintre noi. Ne este dăruit, astfel, un mesaj pretios pentru discernămantul sperantei. Aceasta este miza centrală a unui text solar, marcat de experiente personale neasteptate, care pledează cu sobră elegantă pentru forjarea caracterelor sub povara incercărilor. O carte care inspiră curaj si luciditate, lipsită de comodităti trufase si de complicităti facile. O carte aflată in asteptarea Binelui, oricare ar fi greutătile timpului.
"Cand m-am infectat cu covid, celebrul microorganism parazit, m-am trezit, fără nici un preaviz, in fata posibilitătii de a-mi pierde viata. Orice comentariu sau lamentare, dar si actele de cutezantă deveniseră de prisos. După ce m-am vindecat – n-am avut parte de o formă prea usoară –, intr-o conversatie la telefon cu Gabriel Liiceanu, discutia a alunecat inevitabil spre intalnirea cu boala. Prevenitor in glas, filozoful m-a intrebat foarte direct: «V-a fost de ajutor credinta, Monseniore?» Desi firească, intrebarea m-a surprins. Nu mă simteam deloc chemat să perorez despre superioritatea credintei. Echilibrul la ceas de incercare nu-mi fusese asigurat de un curaj temerar, pe care oricum nu-l simtisem, ci de atasamentul fată de Isus răstignit. Mai precis fată de ingemănarea bucuriei cu suferinta in Persoana lui.“ — Mihai FrătilăPe copertă: Giotto di Bondone, Visul lui Ioachim – Capela Scrovegni (detaliu)
