Se cuvine de salutat cu stima si admiratie aceasta carte frumoasa, pentru tripla sa importanta: ca reconstituire a unui fragment de istorie a evreilor imigranti din tarile est-europene - indeosebi Romania - in interbelic, dar si ca istorie sociala si politica a Bretaniei, pentru aceeasi perioada; ca marturie a contributiei evreilor la eliberarea Frantei, in cadrul Fortelor Franceze Libere; si in sfarsit, ca reflectie asupra memoriei. Este vorba de o datorie fata de memoria unui parinte, restituindu-i in sfarsit adevaratul sau chip.
Dincolo de un destin particular, aceasta carte abordeaza o serie intreaga de subiecte care au marcat secolul al XX-lea european: patrunderea laicitatii in lumea rurala, ascensiunea intolerantei, a xenofobiei ai a antisemitismului in anii 30, imigratia si integrarea, cataclismul celui de-al doilea Razboi Mondial, Shoah-ul, REzistenta, Franta Libera, evolutia relatiilor iudeo-crestine, marcata de cotitura Bisericii catolice fata de Israel, progresele dialogului iudeo-crestin. -- Carol Iancu
Cartea începe într-un mod surprinzător. Fiica mai mică, Maud, profesoară de istorie la un liceu din Paris, este anunțată de directoare că e căutată de tatăl ei (după o absență de cinci decenii…). Prima reacție a fiicei: „Tatăl meu este un medic evreu român. Nu l‑am văzut vreme îndelungată și, de fapt, pot spune că nu-l cunosc deloc“. Dar, responsabilă, și la insistențele soțului ei (căruia, din recunoștință, îi este dedicată și cartea), își va vizita tatăl, pe ultima sută de metri, la azilul de bătrîni unde trăia. Va descoperi, cu uimire, după moartea tatălui, printr-o triere amănunțită a unor documente din apartamentul acestuia, laturi necunoscute ale unui om de excepție. Între altele, despuierea și descifrarea celor 70 de scrisori ale mamei din Roman (traducerea acestora nu fost lipsită de dificultăți, numeroși termeni fiind în idiș, limbă predilectă a evreilor din Moldova). Aflăm astfel că, inițial, Edy dorise să urmeze medicina la Iași, unde însă studenții cuziști își maltratau colegii evrei, așa încît familia a optat pentru Paris. Aici, autoarea semnalează un fapt istoric interesant. Edy, venit la Paris în 1928, cu un bacalaureat românesc, a beneficiat de echivalarea diplomei, fapt care i-a permis să se înscrie la Facultatea de Medicină. România era astfel singura țară din lume căreia Franța i-a acordat un asemenea privilegiu, situația datînd din vremea celui de-Al Doilea Imperiu, atunci cînd Napoleon al III-lea, vrînd să fie protectorul minorităților naționale, a încurajat crearea unei Moldove și a unei Valahii independente de Imperiul Otoman, nucleu al viitoarei Românii. -- Observator Cultural 17 Mar 2017
