La sfarsitul anilor ’90, pornind de la jurnalul său tinut incă din adolescentă, Monica Lovinescu a reconstituit o intreagă lume: lumea secolului care tocmai se incheia. S-a născut astfel un volum de memorii cum nu sunt multe in literatura romană, un volum care restituie multimea chipurilor acestei lumi, mai senine sau mai frămantate – Bucurestii copilăriei si tineretii, instaurarea comunismului in Romania, exilul parizian si apoi colaborarea la postul de radio Europa Liberă. Tabloul zugrăvit de autoare se alcătuieste deopotrivă din portrete si din atmosfera care le inconjoară, din intamplări si din semnificatiile pe care le dezvăluie. Mai presus de toate insă, amintirea este străjuită de o inaltă constiintă morală, aceeasi care a tinut trează, in sufletele ascultătorilor săi "pe unde scurte“, deopotrivă speranta că normalitatea este cu putintă si ideea că ea nu poate fi decat rodul unei necurmate lupte. Este si legatul cel mai insemnat pe care La apa Vavilonului ni-l transmite nouă, celor de azi.