Pe o insulă minusculă si adorabilă din Golful Finlandei, Sophia, o fetită care incepe să deschidă ochii asupra lumii, si bunica ei extraordinară isi petrec o vară de neuitat. Scormonesc după proteză in tufe de bujori, hoinăresc impreună pe insulă, mesteresc bărci din scoartă de copac, isi construiesc o Venetie in miniatură, dezbat probleme grave despre Dumnezeu, viată, dragoste si moarte, spionează cu nerusinare casele vecinilor de pe alte insulite, se dau in vant după furtuni, fac schimburi nostime de pisici, după toanele nepoatei, si au tot felul de aventuri năucitoare. Bunica pare cam morocănoasă la prima vedere si are un umor destul de sec, dar ea este cea care ii incurajează, de pildă, pornirile stiintifice ale nepoatei, scriind după dictare un delicios Tratat despre ramele rupte.
Cele două formează o pereche memorabilă si indestructibilă, menită parcă să ne aducă aminte tot ce este mai frumos si mai vulnerabil in fiinta umană. Cartea verii ne spune incă o dată, intr-un mod idilic si induiosător, că doi oameni isi pot crea singuri o lume a lor la fel de perfectă ca o insulă.