Ghepardul lui Giuseppe Tomasi di Lampedusa apare intr-o nouă traducere, impreună cu prefaţa lui Gioacchino Lanza Tomasi, fiul adoptiv al autorului, dedicată metamorfozelor pe care le-a suferit celebrul roman, precum şi cu două fragmente inedite şi cateva poeme cuprinse in aşa-numitul "Canţonier al Casei Salina“.
"Dragă Enrico, in mapa de piele vei găsi manuscrisul dactilografiat al Ghepardului. [...] Mi se pare că prezintă un oarecare interes, pentru că se referă la un nobil sicilian intr-un moment de criză (ceea ce nu inseamnă doar cea din 1860), felul in care el reacţionează la această criză şi cum se accentuează decăderea familiei sale pană la risipirea ei aproape totală; toate astea văzute dinăuntru cu o oarecare participare a autorului şi fără nici o ranchiună. [...] Sicilia este aceea care este: cea din 1860, de dinainte şi dintotdeauna. Cred că totul este impregnat de o proprie poezie melancolică. [...] Fii atent: cainele Bendicò e un personaj foarte important şi aproape că este cheia romanului.“ (Giuseppe Tomasi di Lampedusa, Scrisoare către Enrico Merlo di Tagliavia)
Ghepardul e o carte singulara, mai intai fiindcă poate fi socotită unica operă a scriitorului, cele cateva nuvele, eseuri şi fragmente autobiografice rezistand doar cu greu in faţa ei. Apoi, fiindcă a avut un destin singular: respins rand pe rand de cateva mari edituri italiene, romanul lui Lampedusa a fost publicat de editura Feltrinelli in 1958, la un an după moartea autorului, datorită excepţionalei intuiţii a scriitorului Giorgio Bassani, consilier al editurii; Ghepardul a cunoscut un succes fulgerător (amplificat de ecranizarea de referinţă a lui Luchino Visconti, din 1963), fiind incununat cu Premiul Strega – caz unic, in istoria literaturii italiene, de acordare postumă a unui premiu.
