De multe ori neliniştea pe care o vedem la oamenii din lume in lupta lor zilnică pentru nevoile vieţii o observăm şi in lupta duhovnicească pe care o ducem noi, credincioşii creştini. Deseori ne intrebăm ce cere Dumnezeu de la noi, ce este ceea ce ne lipseşte incat ne-am pierdut pacea. Nu cumva mai mult post şi nevoinţe, mai multă milostenie, mai multă rugăciune?
Toate aceste virtuţi, fireşte, sunt necesare, şi omul trebuie să se nevoiască in ele după puterea lui, dar nu constituie scopul vieţii duhovniceşti. De aceea nu trebuie să fie nici scopul final al luptei noastre. Fiindcă Dumnezeu nu cere de la noi nimic altceva decat să avem inima curată, pentru a veni şi a locui in ea. Acest lucru ne este arătat de insuşi Iisus Hristos, Care ii fericeşte pe cei curaţi cu inima: Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu
Insă in ce fel este această inimă? Cum se intinează şi cum se curăţeşte? La aceste intrebări, precum şi la descrierea bunătăţilor cereşti pregătite pentru cei curaţi "cu inima”, ne răspund sfinţii, prin cuvantul lor sfinţit şi viaţa lor minunată.