Viata din viata mea - Maria Pastourmadzis | Editura Egumenita

Deodată simţi că ameţeşte, că-şi iese din minţi… Un val de căldură ii năvăli in vene. Ii cuprinse inima. Cele două imagini ii jucau prin faţa ochilor. Coasta lui Iisus, care se deschidea pentru a-i mangaia pe copiii aflaţi pe moarte, şi coasta lui, omenească, neinsemnată, de lut, care dacă s-ar fi deschis i-ar fi dat viaţă unui copil aflat pe moarte. Gandurile i s-au oprit. Nu suportau să meargă mai departe. Nu cutezau. Valuri de căldură ii străbăteau trupul. Inima ii bătea neregulat. Lacrimile i se revărsau pe faţă. "Doamne… Doamne!” Era Joia Mare. Dumnezeu Se răstignea. Il lua cu el in grădina Ghetsimani. Pe el. Il alesese să ia o parte din durerea Lui. Să-şi deschidă şi el coasta, ca să izvorască viaţă. Nu mai suporta. Gandurile il năpădeau iarăşi. Aceste asemănări il innebuneau. "Doamne”, Ii strigă cu ravnă. "Doamne! Ia coasta mea rănită ca răsplată. «Că m-am rănit de dragostea Ta».” Işi aplecă trupul cu smerenie, ca şi cand ar fi căutat să se facă una cu pămantul. "Doamne, primeşte puţina şi mica mea jertfă, mica mea răstignire. Viaţă din Viaţă… Dă viaţă din viaţa mea, Doamne!”