Nu te mai suport - Arhimandrit Vasilios Bacoianis | Editura De Suflet

Nimeni nu s‑a suparat vreodata ca pe din afara castanele au ghimpi care inteapa, ca nucile au coaja groasa verde, care innegreste mainile, ca migdalele au invelis tare, care trebuie spart, si nimeni n‑a incetat sa le manance pentru ca aceste fructe creeaza greutati la curatat, ci fiecare, in liniste, inlatura ghimpii cei din afara, indeparteaza coaja greu de curatat si se bucura de fructul gustos. De ce oare sa nu se intample acelasi lucru si in relatiile noastre cu semenii? De ce sa nu ne ingrijim cu aceeasi liniste si rabdare, calm si simplitate, de aflarea frumusetii ascunse a sufletului semenilor, care exista cu siguranta in toti? Cand il iubesti pe aproapele tau, admiri "diamantul” care se gaseste inlauntrul lui si inima ta se bucura. Cand nu‑l iubesti, te agati de "pietrele” si de "maracinii” lui si‑ti imbolnavesti inima. Un egumen l-a strigat din rasputeri pe un calugar ca sa vina, dupa care s-a retras in chilia lui. Calugarul a alergat in bucatarie si a pregatit un ceai. A pus ceasca pe o tava si a dus-o staretului. - Ava, v-am adus putin ceai. Cred ca aveti nevoie! - Cine ti-a spus ca am nevoie de ceai? - Cand m-ati strigat, mi-am dat seama ca aveati vocea ragusita, si am zis sa va aduc putin ceai.