Intr-una dintre epistolele sale, Apostolul Pavel susţine că trebuie să preţuim timpul, căci zilele rele sunt (Efeseni 5, 16). Şi, intr-adevăr, nu cumva timpul ne inşală? Oare nu trăim zilele vieţii noastre ca şi cum ne-am scrie proiectul de viaţă in grabă, cu nepăsare? De parcă am intenţiona doar să construim şi ni se pare că vom păstra doar tot ceea ce va consta mai tarziu in frumuseţe, armonie şi sens? Vieţuim astfel de la an la an, nu ducem pană la capăt şi nu indeplinim desăvarşit ceea ce putem realiza, fiindcă "mai e timp”. Credem că vom finaliza mai tarziu, poate altă dată. Atunci vom "transcrie” intr-o zi schiţa de pe ciornă pe o coală albă. Anii trec, şi noi nu facem nimic. Nu numai pentru că vine moartea şi ne seceră, ci şi pentru că in fiecare etapă a vieţii devenim incapabili de ceea ce am fi putut implini mai inainte. In anii de maturitate nu reuşim să realizăm o tinereţe frumoasă şi implinită, iar la bătraneţe nu reuşim să-I arătăm lui Dumnezeu şi lumii ceea ce am fi putut fi in anii de maturitate. Există un timp pentru fiecare lucru, dar cand timpul oportun a trecut, unele nu mai pot fi implinite.
