„Intens poetică, scrisă în versetele dragostei unui fiu pentru mama lui, în care extrema delicatețe și fragilitate a sentimentului se transformă, prin scris, în extremă putere și rezistență, cartea Mama: O fotografie a timpului și a iubirii este o poveste fără sfârșit, plină de melancolie.
O reconstituire afectivă, dintr-o memorie care se remodelează în versete mereu noi. Un mod de a transforma doliul într-o formă profund personală de bucurie. Portretul mamei prinde lumină și se conturează în tuse aproape metafizice, în sunetele unui dor fără sațiu. În ea, dar și în fiul care o recreează iar și iar, există un „amestec de visare romantică și gândire cehoviană”, „de exaltare muzicală și luciditate a inimii”, „de devoțiune și discreție”.
Deși toate atributele din carte sunt ale mamei, pentru cititor, devin și ale fiului. Nici nu s-ar putea altfel, pentru că, prin alchimia rememorării, cei doi nu mai sunt separați, devin una.
Ioan Stanomir va rămâne, probabil, autorul celei mai vii cărți de dragoste filială din proza noastră.“ - Ioana PÂRVULESCU
„Cartea de faţă este încheierea unui diptic: alături de Mama: Un jurnal al dragostei şi al despărţirii, ea consemnează itinerarul unei despărţiri, dar şi traseul, delicat şi discret, al regăsirii. În paginile acestui volum se află o parte din materia de imaginaţie, de visare şi de reverie ivită odată cu moartea mamei mele. Anii îndepărtării au devenit, prin truda de zi şi prin căutarea de noapte, anii scrierii proiectului care se împlineşte acum.“ - Ioan STANOMIR