Eseuri. Cartea a treia - Michel De Montaigne | Humanitas

Traducere și note de Vlad Russo

„S-a pus adesea întrebarea dacă Montaigne a fost credincios, dacă a fost un catolic sincer, sau a manifestat sentimente religioase din prudență, și poate din dorința de-a sluji societatea. A formula problema în acești termeni simpliști ar însemna să tratăm superficial o gândire a cărei intenție radicală este adesea nesocotită de filozofia occidentală. De altfel, urmași ai lui Montaigne precum Descartes sau Pascal au fost destul de alarmați de îndrăzneala acestei gândiri ca să-și îndrepte căutările principale către căile prin care o puteau ocoli. Montaigne deschide gândirii filozofice două perspective, între care nu pare să se fi hotărât încă. Pe de o parte, cea a filozofiei Luminilor, care supune criticii sale toate societățile istorice, nutrind gândul utopic al unei societăți raționale. Pe de alta, relativismul care respinge orice criteriu absolut ce i-ar putea îngădui unei culturi să judece culturile diferite de ea.“ — CLAUDE LÉVI-STRAUSS

„La mine acasă, mă retrag ceva mai des în bibliotecă, de unde îmi diriguiesc totodată și gospodăria. Sunt deasupra intrării și văd la picioare grădina, ograda, curtea și mai toate acaretu­rile. Frunzăresc aici când o carte, când alta, fără rânduială și fără plan, la nimereală. Uneori îmi las gândul să zboare, alteori îmi însemnez și dictez, umblând în sus și-n jos, gândurile de față. Se află la al treilea etaj al unui turn. Aici îmi petrec cele mai multe zile din viață și cele mai multe ceasuri din zi. Încăperea e rotundă, cu un singur perete drept, pentru masa și scaunul meu; iar rotunjimea îmi oferă dintr-o privire toate cărțile așezate jur împrejur, în despărțituri cu câte cinci rafturi fiecare. Are trei ferestre cu vedere largă, de nimic împiedicată, și șaisprezece pași în diametru.“ — MICHEL DE MONTAIGNE