Daniel Defoe avea doar cinci ani când izbucnea al doilea mare val de ciumă neagră din Anglia, însă amintirea morților de pe străzile orașului pustiu, a mirosurilor pestilențiale ale bolii și a urletelor de durere nu l-a părăsit niciodată. Folosindu-se de sursele scrise ale vremii, de abilitățile lui de jurnalist și de talentul literar, Defoe reînvie ororile acelui an în ficțiunea istorică Jurnal din Anul Ciumei, carte publicată în 1722 și considerată de critici cea mai detaliată și bine documentată cronică a epidemiei.
Personajul ficțional al lui Defoe este martorul evoluției devastatoare a bolii, dar și cel care ascultă poveștile terifiante ale supraviețuitorilor pe care îi întâlnește în cale.
Recomandari
„În Jurnal din Anul Ciumei, Londra este asemenea unei fiinţe sfâşiate de suferinţă." Peter Ackroyd
„O iscusită operă de artă, un aplomb al imaginaţiei." Anthony Burgess
"Acceptat ca ficţiune, Jurnalul lui Defoe are totuşi valoare de document istoric, constituind cea mai cuprinzătoare şi mai convingătoare relatare asupra Marii Ciume din Anglia. Ca document artistic, Jurnalul, împreună cu Robinson Crusoe, constituie prototipuri ale operelor care arată încleştarea omului – ca entitate individuală sau colectivă – cu forţele tiranice, cu despotismul absurdului, cu primejdia şi spaima de necunoscut." Citește 10 lucruri pe care trebuie să le știi despre acest roman în articolul de pe blog.
„Aşa cum nu mi-am putut reţine lacrimile când am auzit povestea acestui om, tot astfel nu m-am putut reţine să nu-i vin în ajutor. Aşa încât l-am strigat:
—Ascultă, prietene, vino aici. Pentru că te cred că eşti sănătos, îndrăznesc să mă apropii. Uite, ţine, am spus scoţându-mi mâna din buzunar. Du-te şi cheam-o pe Rachel încă o dată, şi dăruieşte-i puţină mângâiere şi din partea mea.
I-am mai dat şi eu patru şilingi şi l-am rugat să-i lase pe piatră şi să-şi cheme soţia.
Nu am cuvinte să zugrăvesc recunoştinţa omului, după cum nici el nu a găsit cuvinte să şi-o exprime, decât prin lacrimile ce-i şiroiau pe obraji. Şi-a chemat din nou soţia şi i-a spus că Domnul a muiat inima unui om străin, care, auzind de nefericirea lor, le-a dat atâta bănet, şi multe altele de acelaşi fel. Şi femeia şi-a arătat recunoştinţa prin semne şi a luat monedele cu bucurie. Din toţi banii pe care i-am cheltuit în acel an, nici unii nu mi s-au părut a fi investiţi cu mai mult folos.”
Recomandari
