Ideea de a oferi publicului o versiune in limba romană a memoriilor lui Andrei roth mi-a părut din capul locului un imperativ de prim ordin, e tine pe de o parte de personalitatea autorului, a mediului academic in care a activat aproape sase decenii, de epoca in care i-a fost dat să trăiască, iar pe de alta de orizontul lui cultural, dar mai ales de tentatia noastră firească de a cunoaste o poveste de viată in toată complexitatea ei.
Istoria deceniiilor de la mijlocul secolului al douazecilea, aici, pe meleagurile noastre, a fost framantata, ba chiar amarnica. Principala mea stradanie era sa-mi clarific mie insumi si-fireste-sa fac inteligibile si pentru cititor, legaturile dintre optiunile personale care mi-au determinat viata si factorii socioistorici, independenti de existenta mea.
Noi, vastnicii care am supravietuit vicisitudinilor unei părti insemnate din secolul al XX-sea, stim din proprie experientă o multime de lucruri, pe care tinerii nu au cum să le stie. Nu mă amagesc că cineva ar invăta ceva din experienta meas in ultimă instantă, fiecare invată doar de pe urma propriei experiente, bune sau rele, uneori amare. Asa mi s-a intamplat si mie. Astăzi insă, cred că trecerea in revistă a unei vieti si publicarea ei nu e o experientă de lepădat.
pag.135: (Aprilie 1946) "In acea vreme, la hotarul Mănăsturului se asezare o tablă cu inscriptia "Pan'aici democratie, de aicea Mănăstur!". Si o gandeau in modul cel mai serios, nu aveau nevoie de democratia care pe atunci propaga egalitatea natională. In opozitie cu textul plăcii memoriale despre care aminteam mai sus, in niciun discurs studentesc din acea vreme nu se pomenea nimic despre apărarea democratiei, in schimb se vorbea mult despre apărarea intereselor nasiunii romane.
-- Andrei Roth
