Pornind de la experienta prin care a trecut tatăl său, Ian Buruma scrie despre cateva dintre lucrurile care au marcat anul 1945: reinsertia supravietuitorilor, violenta anarhică sau sistematizată, răzbunarea sălbatică, fanatismul, concesiile, cedările si complicitătile fără de care nu se putea pune problema revirimentului.
1945 a fost un an tulbure si insangerat ("Iar sangele cere sange“, după cum spune Macbeth). A fost anul in care unii vinovati pentru oroarea războiului au plătit, iar altii au scăpat. A fost anul in care s-au descoperit ororile din lagărele de exterminare naziste. A fost anul in care tortionarii au cumpărat de pe piata neagră certificate de supravietuitori ai lagărelor. A fost anul in care, intorsi acasă mai mult morti decat vii, unora dintre supravietuitori li s-a spus: "Si la noi a fost rău. Ne-au furat bicicleta“.
1945 sau Anul Zero a fost si punctul de plecare al ideii si constructiei europene, animate de idealurile generoase, desi utopice, ale păcii eterne si unitătii crestine. Si chiar dacă, asa cum scrie undeva Monica Lovinescu, "in rău, specia umană ne va surprinde mereu“, 1945 a fost anul in care lumea s-a redeprins cu un adevăr esential: ca temperatura naturală a existentei noastre e temperatura libertătii.
