Pentru Oliver Sacks, omul este o fiintă muzicală prin excelentă. Nu in cine stie ce sens metaforic, ci intr-unul cat se poate de concret: in creierul uman, zona implicată in tot ce tine de muzică – de la compozitie si interpretare pană la auditie si miscare ritmică – e mai intinsă decat zona răspunzătoare de limbaj. Concluziile autorului se bazează pe cercetarea simptomatologiei unui mare număr de pacienti afectati de probleme neurologice avand manifestări muzicale, in corelatie cu hărti corticale dinamice, trasate cu ajutorul celor mai noi mijloace de investigaţie. Cercetările sale explică, de pildă, originea obsesiilor muzicale ale anumitor bolnavi, eficacitatea muzicoterapiei in cateva afecţiuni sau sorgintea inclinatiilor muzicale proprii unor persoane afectate de diverse handicapuri. Dar Oliver Sacks nu se opreste aici; medicul aplecat asupra suferintei pacientului si preocupat de usurarea ei lasă mereu loc savantului pasionat de neurostiintă, care foloseste prilejul cercetării pur medicale pentru a deschide o perspectivă mult mai largă, aflată in avangarda preocupărilor stiintifice actuale: intelegerea mai adancă a modului general in care functionează creierul nostru.
