La inceputul anului 2015, afland că mai are puţin de trăit, Oliver Sacks a trimis cotidianului New York Times o declaraţie in care spunea: "Imi revine acum să aleg in ce fel voi trăi lunile care-mi răman de trăit. Ar trebui să fie in cel mai plin, mai profund şi mai productiv mod cu putinţă.“ Două luni mai tarziu ii apărea ceea ce avea să fie ultima sa carte, un volum de memorii in care autorul Omului care işi confunda soţia cu o pălărie priveşte in urmă cu seninătate şi nostalgie, cu un umor menit să spulbere orice urmă de autocomplezenţă, dar şi cu incredinţarea că viaţa nu i-a fost zadarnică. De la patima pentru motociclete şi haltere din tinereţe pană la cea pentru inot şi scufundări nutrită pană in ultimii ani, de la pasiunea pentru chimie şi medicină la frămantările privind calea de urmat in practica medicală şi neastampărul cercetătorului dedicat fără rest neurologiei şi fiziologiei, intreaga viaţă a autorului pare să fi stat sub semnul unei mişcări necontenite şi al unei energii fără margini. Mai presus de toate insă, prin evocarea numeroasei sale familii şi a numeroşilor săi prieteni (printre care Thom Gunn, A.R. Luria, W.H. Auden, Francis Crick sau Robert De Niro şi Robin Williams), prin evocarea atator pacienţi cărora le-a purtat un interes şi o compasiune nesmintite, memoriile lui Oliver Sacks vorbesc despre marea lui dorinţă de a inţelege, despre căldura umană care i-a animat intreaga viaţă şi activitate şi, nu in ultimul rand, despre marea bucurie a scrisului.
Sunt un povestitor, intr-un fel sau altul. Scrisul, atunci cand merge bine, imi oferă o plăcere, o bucurie, mai presus de oricare alta. Mă transportă intr-un alt loc — indiferent de subiect —, unde sunt complet absorbit şi uit de gandurile care m-ar putea distrage, de griji, de preocupări şi chiar de trecerea timpului. In aceste stări sufleteşti deosebite, divine, pot să scriu fără oprire pană cand nu mai văd hartia. Abia atunci imi dau seama că s-a făcut seară şi că mi-am petrecut toată ziua scriind. Intr-o viaţă de om, am scris milioane de cuvinte, insă scrisul mi se pare in continuare la fel de proaspăt şi la fel de plăcut ca atunci cand l-am incercat pentru prima oară, acum aproape şaptezeci de ani.“ (Oliver SACKS)
