In ultimele trei decenii, odată cu dezvoltarea in plan internaţional a tehnicilor endoscopice rinosinusale şi in Romania, această chirurgie a crescut in importanţă in tratamentul unor astfel de patologii, dezvoltandu-se atat calitativ, cat şi cantitativ. Astfel, astăzi, din ce in ce mai mulţi rinologi practică tehnicile chirurgicale endoscopice, medicii rezidenţi se familiarizează cu acest tip de chirurgie incă de la debutul in specialitate, iar plaja de abord terapeutic a crescut de la chirurgia sub vizualizare endoscopică (patologia cornetelor nazale, etc.), la chirurgia endoscopică rinosinusală funcţională (patologia inflamatorie) si pană la chirurgia tumorală rinosinusală şi a bazei de craniu. In faţa unui pacient cu patologie rinosinusală, protocolul de investigaţii debutează cu examen rinologic (rinoscopie anterioară sau, preferabil, endoscopie nazală cu tijă rigidă de 0ᵒ şi 30ᵒ sau fibroscopie flexibilă), investigaţii imagistice (radiografie convenţională sau, mult mai folosit astăzi, examen CT), un examen microbiologic (recoltare secreţie nazală, preferabil sub control endoscopic, din zonele de elecţie: meat mediu, meat superior, rinofaringe) şi, dacă este cazul, examen histopatologic şi imunohistochimic, in funcţie de patologie. Investigaţia imagistică este principalul examen diagnostic preoperator, “gold standard”-ul fiind reprezentat de tomografia computerizată. Dacă in urmă cu 25 de ani, atunci cand mi-am canalizat energia şi preocupările spre chirurgia endoscopică rinosinusală, reuşeam cu dificultate să am la circa 10% dintre pacienţi un examen CT, astăzi, după experienţa a peste 10. 000 de intervenţii chirurgicale endoscopice, protocolul preoperator nu imi permite efectuarea unei proceduri endoscopice fără a avea o documentare adecvată computer tomografică. Obligativitatea efectuării unui examen computer tomografic preoperator se regăseşte astăzi in toate protocoalele chirurgicale endoscopice rinosinusale. CT-ul reprezintă, deci, investigaţia diagnostică de elecţie in chirurgia endoscopică rinosinusală din mai multe motive. In primul rand, stabileşte cu exactitate patologia ce trebuie abordată, inclusiv poziţia, dimensiunea, extensiile procesului patologic existent. Totodată, prin urmărirea cu atenţie a imaginilor CT in toate cele trei dimensiuni (axială, coronală, sagitală) se poate stabili riscul operator şi eventualele complicaţii ce pot apărea intraoperator din cauza unor modificări sau variante anatomice, şi din cauza patologiei rinosinusale ce se poate extinde inspre structurile invecinate (orbită, fosa pterigomaxilară, endocraniu, etc). In al doilea rand, după stabilirea cu exactitate a patologiei existente, CT-ul dă informaţii despre reperele anatomice endonazale, elemente ce trebuie cunoscute perfect pentru a putea aborda in condiţii de siguranţă patologia rinosinusală. Cu alte cuvinte, la examinarea cu atenţie a unui CT, după depăşirea “mirajului leziunii”, trebuie obligatoriu stabilit mintal un plan de atac chirurgical, urmărind toate reperele endoscopice implicate in abordul patologiei rinosinusale, pornind de la modalitatea de a ajunge in campul operator principal, de a obiectiva şi de a rezolva leziunea iniţială. Investigaţia imagistică CT stabileşte cu exactitate limitele şi posibilităţile actului chirurgical. Astfel, o minuţioasă examinare preoperatorie CT va putea decide care este abordul indicat in funcţie de patologie: fie utilizarea tehnicilor endoscopice rinosinusale, fie folosirea tehnicilor chirurgicale externe, in aşa fel incat rezultatul postoperator să fie optim. Nu in ultimul rand, investigaţia CT va decide, acolo unde este cazul, dacă este necesară o investigaţie suplimentară (pentru un diagnostic corect şi o soluţie terapeutică optimă) de tip rezonanţă magnetică, arteriografie, PET-CT, in special in patologia tumorală sau atunci cand există complicaţii de vecinătate.
