Lucrarea analizează importanţa utilizării instrumentului retoric in limbajul educaţional, in general, şi in limbajul acţiunii didactice, in particular, urmărind: rolul mecanismelor retorico-discursive in cadrul procesului de producere a conceptualizării didactice; investigarea modalităţilor retorico-didactice de influenţare deliberată a auditoriului, in interacţiunile din mediul educaţional; studiul configurării unui domeniu al stilisticii didactice, in cadrul căruia analiza stilului didactic conceptual să ocupe o poziţie privilegiată.
Studiile de lingvistică, logică simbolică, filozofie, psihologie şi pedagogie au evidenţiat un fapt general destul de simplu: anume că redundanţa este in firea lucrurilor, prin urmare expresia discursivă persuasivă şi tautologia - formă discursivă de exprimare a acesteia - o exploatează fără complexe, intrucat o redundanţă la un anumit palier incetează a mai fi redundanţă la alt palier.
Necesitatea reconsiderării fundamentelor retorico-didactice ale comunicării persuasive se justifică şi ca o reacţie la o serie de provocări constatabile in mediul educaţional contemporan. Aceste provocări derivă fie din diferitele manifestări ale relativei crize actuale de motivare pentru cariera didactică, rezultand, la randul lor, din tendinţa de diminuare treptată a monopolului asupra educaţiei deţinut de actorii tradiţionali din sistem, fie din diversele efecte ale crizei educaţiei avansate, inţeleasă incă de la sfarşitul secolului trecut in termenii unei paradoxale incapacităţi sistematizante sau ai unei condiţionări didactice exagerate, de unde, transformarea treptată a unor discipline in simple exerciţii retorice.
