"Sunt entuziasmat de această carte. O consider un document teribil de impresionant şi-o operă de artă admirabilă. Elena şi Cosmin sunt eroii mei. Rareori am admirat, am respectat şi-am invidiat mai mult pe cineva. Spre deosebire de noi toţi, visători si exploratori de birou, ei au avut curajul să renunţe la o viată comodă, cu salarii mari si cariera asigurată, ca să plece intr-o aventură pe care noi, ceilalti, nu ne-o putem imagina decat in romane sau in filme. Viata lor de-a lungul ultimilor ani, cand au luat-o teleleu prin lume intr-o rulotă de cinci metri pătrati, in care-au trăit, s-au iubit, au scris, au fotografiat si-au suferit impreună, ni se pare o fantastică fictiune, cand in realitate noi suntem cei fictivi. Elena si Cosmin au plecat in căutarea «vietii care se vietuieste» si-a omului real, care se revelează nu in lumea standardizată si domesticită in care trăim noi, consumatorii de cultură, ci in sărăcie cruntă, in case dărăpănate, in violentă incredibilă, in comunităti uitate de Dumnezeu, in puscării si-n ghetouri. Cei doi au băut peturi de bere cot la cot cu oamenii intalniti, au povestit cu ei, uneori despre omoruri si talhării, au luat purici si păduchi de la ei. Au trăit la fel ca ei, uneori mai rău, impregnandu-se de damful umanitătii reale. Vorbim adesea de «Romania profundă» fără să avem habar despre ce vorbim. Prin cartea celor doi ajungem să măsurăm această profunzime. Elena si Cosmin m-au primit in rulota lor, mi-au arătat-o in toate detaliile ei claustrofobice. Rareori m-am simtit mai diminuat si mai trist. N-as fi putut trăi viata lor nici trei zile. Dar faptul că ei există, in afara conventiilor care ne fac conformisti si depresivi, si că dau astfel mărturie despre ce-nseamnă cu adevărat libertatea e o mare consolare pentru mine. Măcar stiu, prin ei, că eroismul e real si palpabil, nu o notiune goală.“ (Mircea Cărtărescu)
