Cartea nelinistirii - Fernando Pessoa | Editura Humanitas

„Cine este Fernando Pessoa?“ se întreba Octavio Paz, adeverind încă o dată că opera unuia dintre cei mai importanţi, prolifici şi proteiformi autori ai secolului XX, „investigatorul solemn al lucrurilor futile“, declină personalităţile virtuale coexistând în sine şi revelate graţie scriiturii ce atribuie fiecăreia o realitate fictivă. Scrisă între 1913 şi 1935 sub formă de panseuri, maxime, aforisme, Cartea neliniştirii, pseudojurnalul pessoan, este o cronică a deziluziei şi a deriziunii izvorâte din convingerea că viaţa e lipsită de noimă, iar arta nu-i conferă nici un sens. Ferit de privirile contemporanilor, cultivându-şi sistematic forţa imaginaţiei, Pessoa îşi construieşte un dublu - Bernando Soares - pe care-l aşază într-un univers personal ireal şi cu toate astea mai adevărat, pentru el, decât lumea reală. Soares, un umil funcţionar în costume cenuşii, alege să-şi petreacă viaţa într-o izolare aproape monahală, mai degrabă visând-o decât trăind-o, privind-o fără pretenţia de a o descifra şi proiectând asupra ei propriile emoţii pe care le încearcă închis între pereţii camerei unde îşi aşterne pe hârtie disperarea. Soares scrie cu luciditate, îndârjire şi furie, împingând introspecţia până la limita incomunicabilului. Dar dincolo de zidurile care-l împrejmuiesc se zăreşte urbea. Peisajul citadin este atât de prezent în toată cartea, încât fragmentele de însemnări încheagă un roman al oraşului cu care, de fapt, Pessoa are o legătură profundă, în genul aceleia pe care Baudelaire o are cu Parisul, Joyce, cu Dublinul şi Kafka, cu Praga. Şi poate tocmai aceste privelişti din fascinanta Lisabonă, cu străduţele ei întortocheate pulsând de viaţă, poartă cu ele speranţa unei posibile evadări.

FERNANDO PESSOA este unul dintre cei mai reprezentativi poeți ai secolului XX. De asemenea, eseist, prozator și dramaturg redutabil. Născut pe 13 iunie 1888 la Lisabona, își petrece copilăria în Africa de Sud, la Durban, unde tatăl său vitreg fusese numit consul al Portugaliei. Aici viitorul scriitor își începe studiile și învață engleza, una dintre limbile în care a scris ulterior. În 1905 se întoarce la Lisabona, pe care n-o va mai părăsi niciodată, și se înscrie la Curso Superior de Letras de la Universidade de Lisboa, abandonându-și studiile după un an și resemnându-se să-și câștige traiul ca modest traducător din engleză pentru diferite agenții comerciale.

Frecventează cercurile literare avangardiste. Publică în mod regulat articole în revistele literare portugheze (Orpheu, Portugal Futurista, Contemporanea, Athena) și câteva plachete semnate cu numele propriu, în engleză și în portugheză: Antinous (1918), 35 Sonnets (1918), English Poems I-II și English Poems III (1921), O Banqueiro Anarquista (1922), Mensagem (1934). Ele reprezintă doar vârful aisbergului din cele peste 30 000 de texte rămase în manuscris după dispariția autorului. Cea mai mare parte a operei sale a fost semnată de diverși heteronimi, personalități cu biografii și activități distincte; astfel, Pessoa a proiectat un imens scenariu – drama em gente –, în care evoluau nu personaje literare, ci oameni vii. Cei mai cunoscuți heteronimi sunt Alberto Caeiro – poetul naturii și teoreticianul „păgânismului“–, Ricardo Reis – epicureicul –, Álvaro de Campos – modernistul – și Bernardo Soares, căruia Pessoa i-a atribuit Cartea neliniștirii, primul volum din prezenta serie de autor inițiată în 2009 de Editura Humanitas Fiction, urmat de Opera poetică, în 2011, Ultimatum și alte manifeste, în 2012, Cronica vieții care trece, în 2014, Quaresma, descifrator. Proză polițistă, în 2016, Vecin cu viața. Poezia ortonimă 1911–1935, în 2017, și Marinarul și alte ficțiuni, în 2022.

Scriitorul moare la 30 noiembrie 1935, an în care, pentru istoricii și criticii literari, dar și pentru cititori, se naște „cazul Pessoa“. | Casa Fernando Pessoa, Lisabona

Rodica Grigore, „Fernando Pessoa Revisited“ (Cultura, decembrie 2009)