Dacă ar fi să-ti reprezinti singurătatea printr-un obiect, care ar fi acela? Citind poemele lui Jean-Lorin Sterian, s-ar putea să-l regăsesti – poate i l-ai dus chiar tu in garsoniera cunoscută sub numele de "lorgean theatre”. Singur acasă 3 este un inventar de singurătăti, unele cauză, altele efect, fiecare cu gustul, mirosul si textura ei, fiecare cu mecanismul ei de separare-apropiere de ceilalti, fiecare cu motivatia si cu absurdul propriu. In carte, singurătatea uneste clubul berlinez Berghain, stabilopozii din Constanta si lacul Cismigiu, covoarele pe care nu a călcat nimeni si plicurile de supă, sticlutele cu nisip din Sahara, frezele făcute in copilărie si herniile inghinale, zilele in care nu primesti niciun mail si toate garsonierele lumii. Jean-Lorin Sterian scrie o poezie care "te vizează”, uneori calm ca după furie, alteori lucid ca inainte de tristete, mereu senzorial si filmic. Există o singurătate care uneste si o singurătate care desparte. Tu de ce parte a singurătătii esti?
"Ce au in comun două bilete la Antipa, opt pietre culese din opt locuri diferite, un aragaz intr-o garsonieră, un scaun lăsat afară in curte, o periută uzată, o săbiută gonflabilă, fiecare apartinand altcuiva? Legătura este singurătatea, . De singurătatea lui Lorin s-au lipit tot felul de chestii, gesturile altora, singurătătile altora, scenariile altora. Iar el, ca alti locuitori ai Solitudinii, acest continent vascos format intre Berlin, Havana, Bucuresti si aiurea, ei bine, el s-a gandit că stările astea alienante merg colectionate intr-un volum de poeme. Pentru că, uneori, singurul mod in care poti vorbi despre singurătate este să vorbesti in limbajul universal al poeziei. Singurătătii mele i-au plăcut poemele astea insingurate.”
