Tulburarea sau tulburările numite "schizofrenie” au ridicat multe intrebări de-a lungul timpului şi au oferit numeroase provocări. Este posibil să aibă sens credinţele variate, adesea fantastice ale pacienţilor? Există nişte principii care se aplică tuturor pacienţilor? Pot fi aceştia trataţi prin psihoterapie? Care este relaţia dintre substratul organic şi simptomatologia clinică? Incercarea noastră de a răspunde la aceste intrebări a constituit imboldul de a scrie acest volum. Cartea are la bază experienţa clinică a autorilor şi investigaţiile intreprinse la universităţile Pennsylvania şi Toronto. Fiecare dintre autori a tratat multe cazuri de schizofrenie, a supervizat alţi profesionişti şi s-a implicat in cercetări sistematice in acest domeniu.
Iniţial, succesul din Marea Britanie in aplicarea terapiei cognitive (CT) in schizofrenie a consituit baza realizării studiilor clinice controlate de CT, mai intai in Toronto şi de curand in Philadelphia. Rezultatele studiilor clinice controlate anterioare sunt promiţătoare – insă mai este incă loc de imbunătăţire. Intr-adevăr, faptul că o intervenţie psihologică ar putea imbunătăţi substanţial rezultatele clinice dincolo de tratamentul obişnuit (care include in general farmacoterapia) a fost, desigur, o surpriză pentru mulţi cercetători şi clinicieni implicaţi in studiul şi tratamentul schizofreniei. Trebuie să precizăm de la bun inceput faptul că pregătirea unui tratament pentru o tulburare complexă precum schizofrenia necesită mult mai mult decat descrierea tehnicilor şi strategiilor specializate. Succesul tratamentului depinde de o inţelegere aprofundată a fenomenologiei şi cauzelor sale. In plus, terapeutul are nevoie de un cadru conceptual care să-i servească drept ghid, aşa cum un constructor are nevoie de un plan.
In acest volum este oferită o bază de cunoştinţe despre originea, dezvoltarea şi menţinerea simptomelor (idei delirante, halucinaţii, tulburare de gandire şi simptome negative). In al doilea rand, sunt folosite cunoştinţele despre simptomatologie şi experienţa terapeutică consolidate de cercetarea in acest domeniu pentru a ne prezenta sugestiile pentru tratamentul acestei tulburări. In cele din urmă, se integrează vasta cantitate de cercetări din sfera biologiei schizofreniei cu cercetările relativ risipite referitoare la aspectele psihologice ale acesteia, intr-un model psihobiologic comprehensiv al schizofreniei.
După prezentarea unei imagini de ansamblu a schizofreniei in capitolul 1 şi a unei sinteze a neurobiologiei complexe şi intrigante a tulburării in capitolul 2, se oferă o analiză extinsă a aspectelor clinice şi psihologice a ideilor delirante (capitolul 3). Ceea ce ne frapează sunt aspectele comune intalnite de-a lungul tuturor tipurilor de idei delirante. Cel mai important, credinţele supra-activate (fe că sunt paranoide sau de grandoare) preiau controlul procesării informaţiei la persoanele afectate. Mai mult, pacienţii au o capacitate atenuată de a-şi privi gandurile, interpretările şi credinţele aberante ca pe nişte produse mentale supuse evaluării. Ei işi consideră ideile paranoide sau de grandoare ca fapte şi işi percep fanteziile ca realitate. In toate ideile delirante sunt prezente cateva distorsiuni. De exemplu, atunci cand pacienţii trec in modul paranoid toate experienţele lor sunt supuse triadei distorsiunilor egocentrice, de externalizare şi internalizare: ei constituie obiectul atenţiei celorlalţi, experienţele lor neaşteptate sau neobişnuite sunt cauzate de către entităţi externe şi aceste entităţi sunt motivate să le afecteze autonomia sau starea de bine. Capitolul 4, despre halucinaţii, indică modul in care sunt relaţionate aceste experienţe cu propriile ganduri şi idei ale pacienţilor, care sunt transformate in imagini auditive. Problema centrală este ideea delirantă a pacientului că vocile sunt produse din exterior (adesea de către o entitate ostilă) şi că sunt omnipotente, omnisciente şi incontrolabile. Experienţa halucinatorie este adesea integrată in ideile delirante paranoide şi se afă intr-adevăr pe un continuum cu ideile delirante despre controlul minţii (inserţia gandurilor, captura gandurilor şi citirea gandurilor). Capitolul 5, despre simptomele negative, abordează motivul pentru care deteriorarea atenţiei, memoriei şi fexibilităţii mentale sunt relaţionate cu pierderea productivităţii, anhedonie şi retragere socială. Veriga lipsă, aşa cum o numim noi, o constituie atitudinile negative ale pacienţilor cu privire la abilităţile, expectanţele legate de plăcere şi competenţele lor interpersonale – toate rezultand dintr-un istoric de frustrări relaţionate cu disfuncţia neurocognitivă reală. Formularea realizată de noi pentru tulburarea de gandire formală (capitolul 6) explică caracteristicile incoerente drept o funcţie a mecanismelor inhibitorii defcitare şi alogia drept o incercare de economisire a resurselor. Gandirea dezorganizată este declanşată atunci cand sunt activate cogniţiile puternic incărcate emoţional şi, in consecinţă, acestea intrerup cursul normal al ideilor. Pentru a ne susţine ipotezele cu privire la simptomele negative şi tulburarea de gandire, prezentăm rezultate din propriile noastre cercetări. Secţiunea referitoare la tratament incepe cu o discuţie comprehensivă despre diferitele tehnici utilizate in evaluare (capitolul 7). Capitolul 8 tratează problemele care apar in relaţia terapeutică şi oferă linii directoare pentru abordarea reticenţei, capacităţii atenţionale reduse, multiplelor defcite şi suspiciunii pacienţilor. In capitolul 9 sunt descrise problemele specifce care apar in partea de evaluare şi in abordarea terapeutică a ideilor delirante şi sunt oferite exemple concrete pentru gestionarea acestora. In mod similar, capitolul 10, referitor la evaluarea şi psihoterapia halucinaţiilor, descrie o varietate de strategii prin care putem ajuta pacientul să işi reducă distresul asociat cu vocile şi, in unele cazuri, să le elimine complet. In capitolul 11 este descrisă psihoterapia pentru simptomele negative şi sunt detaliate diferite abordări pentru neutralizarea atitudinilor defetiste şi a expectanţelor negative. Este formulat in special scopul de imbunătăţire a calităţii vieţii şi sunt revizuite strategiile pentru atingerea acestui scop. Deoarece tulburarea de gandire este un factor care poate reduce efcacitatea şi implicarea interpersonală, capitolul 12 descrie o abordare psihoterapeutică care ajută pacienţii să işi evalueze mai bine difcultăţile de comunicare şi, un aspect important, să işi reducă modul de gandire şi comportamentul care le induce stresul, ce duc la dezorganizarea limbajului. Adesea sunt puse intrebări referitoare la relaţia dintre psihoterapie şi farmacoterapia schizofreniei, capitolul 13 descriind impreună aceste două abordări. Ultimul capitol (capitolul 14) prezintă un model general al schizofreniei, integrand factorii constituţionali, de stres şi psihologici. Acest capitol incearcă să arate in special rolul pe care il au distorsiunile cognitive in producerea reacţiilor exagerate la experienţele de viaţă şi că acestea constituie veriga lipsă dintre deteriorarea neurologică şi simptomele clinice. Reducerea resurselor cognitive este postulată drept un factor major ce duce la afectarea coordonării funcţiilor cerebrale, esenţiale pentru testarea realităţii şi alte procese complexe. Cele mai multe capitole din acest volum reprezintă efortul comun al autorilor.
