Sistemul DC:0-3 Clasificarea Diagnostică a Sănătăţii Mentale şi a Tulburărilor de Dezvoltare ale Copilăriei Timpurii incurajează clinicienii să incerce să inţeleagă complexitatea proceselor de dezvoltare din primii ani de viaţă. DC:0-3 este realizat pentru a ajuta clinicienii: a) să recunoască diferenţele individuale in modalităţile in care copiii mici procesează senzaţii, işi organizează experienţa şi implementează acţiunea; b) să observe şi să inţeleagă interacţiunile copiilor cu părinţii lor; c) să exploreze impactul familiei, culturii şi al comunităţii asupra dezvoltării copilului; şi d) să surprindă calitatea proceselor adaptative ale copilului, precum şi provocărilor de dezvoltare la care copilul trebuie să facă faţă. In acest volum, DC:0-3, Studii de caz se arată cum pot folosi clinicienii dintr-o varietate de domenii profesionale acest sistem bazat pe caracteristici de dezvoltare in mai multe tipuri de servicii din Statele Unite şi Canada.
DC:0-3 conceptualizează procesul de diagnostic drept unul continuu, care permite niveluri tot mai adanci de conştientizare care permit modificarea concluziilor diagnostice, pe măsură ce clinicianul caştigă o inţelegere mai complexă a copilului şi a familiei. Orice profesionist experimentat, care lucrează cu copii sau cu familii, indiferent de disciplină, va recunoaşte utilitatea acestei abordări, pentru că schimbarea rapidă, continuă şi complexă este esenţa dezvoltării timpurii; judecăţile rapide sau prea reducţioniste sunt probabil inadecvate şi astfel periculoase. Din păcate, clinicienii din ziua de astăzi se află sub o presiune enormă de a trage concluzii prea devreme, foarte des bazate pe informaţii inadecvate. O sursă de presiune vine din eforturile de a justifica costurile din sănătatea mentală, dezvoltarea copiilor şi serviciile sociale, care limitează numărul şedinţelor sau restricţionează sursele de informaţii pe care le poate utiliza un clinician despre un copil şi familia lui. O a doua sursă de presiune este conceptuală şi se referă la faptul că, profesioniştii pregătiţi in cadre teoretice ortodoxe tind să se uite numai la simptomele prezente sau la indicatorii biologici in diagnosticarea tulburărilor mentale şi de dezvoltare la sugari şi copii mici. Aşa cum ilustrează multe din capitolele acestei cărţi, a ignora relaţiile unui copil, patternurile familiale şi dinamica complexă a interacţiunilor cu oamenii importanţi din viaţa lui/ei in timpul procesului de evaluare, inseamnă a risca un diagnostic greşit, care poate avea costuri şi consecinţe nedorite pentru viaţa acelui copil. Pe de altă parte, o evaluare complexă, bazată pe o alianţă puternică cu părinţii şi cu alte persoane cheie care ingrijesc copilul va duce nu numai la o planificare corectă a tratamentului, ci şi la evidenţierea unor schimbări in mediul copilului care sunt suficiente pentru a repara problemele in dezvoltarea copilului cu un minimum de intervenţie din partea profesionistului.
Aşa cum este conceptualizat in DC:0-3, procesul de evaluare şi diagnostic trebuie să permită clinicianului să observe direct toate dimensiunile critice pentru viaţa unui copil. Acest proces ar trebui să includă intalniri cu părinţii pentru a auzi in detaliu observaţiile lor despre punctele tari şi dificultăţile copilului in ceea ce priveşte funcţionarea fizică, cognitivă, a limbajului, emoţională şi familială, precum şi observaţiile lor despre dezvoltarea copilului şi experienţele lor parentale incepand cu sarcina. Timpul petrecut cu părinţii sau cu alte persoane cheie ar trebui să includă oportunitatea ca membrii familiei şi clinicianul să discute aspecte relevante despre familie, identificand ariile de funcţionalitate şi problemele. Foarte important este faptul că, procesul de diagnostic ar trebui să includă una sau mai multe observaţii prelungite ale copilului interacţionand spontan cu părinţii săi şi cu alte persoane care au grijă de acesta. Pentru a observa cel mai inalt nivel de funcţionare al copilului, clinicianul ar trebui, atunci cand este posibil, să sugereze modalităţi in care părintele poate facilita interacţiunea. Pentru a explora mai departe abilităţile copilului de a utiliza suportul oferit de mediu, clinicianul poate dori să interacţioneze personal cu copilul.
Alte surse importante de informaţii includ observaţiile copilului realizate de profesionişti in ingrijirea copilului, cum ar fi medicii de familie sau pediatrii şi totodată trebuie incluse in evaluare şi consultaţiile de la specialişti gen terapeuţi ocupaţionali, neuropsihologi, endocrinologi şi nutriţionişti sau specialişti in evaluarea unor arii de funcţionare specifică, cum ar fi limbajul sau dezvoltarea procesării senzoriale. Acestea sunt utile pentru a răspunde la intrebările care se nasc din discuţia cu părinţii sau din şedinţele de observaţie – nu ca parte din protocolul standard de evaluare, care poate submina de multe ori inceputul alianţei cu părinţii.
Aşa cum subliniază capitolele din această carte, o evaluare bazată pe DC:0-3 va duce la informaţii complexe despre punctele tari şi problemele familiei, istoricul său de dezvoltare şi resursele familiei sau ale comunităţii. Abordarea multi-axială a DC:0-3 a diagnosticului şi recomandările pentru stabilirea diagnosticului potrivit sunt realizate pentru a ajuta clinicianul să-şi organizeze informaţiile. Profilul narativ şi diagnostic oferă clinicianului un ghid pentru discuţiile cu membrii familiei şi pentru planificarea intervenţiei şi identificarea intrebărilor care răman. Chiar dacă sunt indicate anumite tipuri de intervenţie, formulările diagnostice iniţiale pot fi revizuite ulterior, căci se poate ajunge la noi niveluri de inţelegere din experienţa copilului şi a familiei cu acele tipuri intervenţie.
Fiecare capitol din Studiile de caz oferă o imagine a modului in care un anumit clinician sau o echipă de clinicieni dezvoltă inţelegerea unui copil şi a familiei acestuia, utilizand DC:0-3 pentru a-şi forma această inţelegere. Aşa cum va observa şi cititorul, in funcţie de pregătirea şi orientarea sa teoretică, tipul instituţiei care oferă serviciile, priorităţile familiei şi alţi factori, unele capitole din Studii de caz se pot focaliza mai mult pe un aspect sau altul din funcţionarea copilului sau a familiei (de exemplu pe prezentarea problemelor copilului, a dinamicii familiale sau a diferenţelor individuale intre stadiile de dezvoltare). In timp, se va observa o focalizare egală pe toate ariile relevante pentru funcţionare. La fel cum domeniul sugarului şi a copilului mic este in extindere, la fel se extinde şi abordarea noastră faţă de evaluare şi diagnostic.
Cititorii vor găsi probabil multe modalităţi in care să utilizeze studiile de caz din acest volum, care ar trebui citit alături de o copie a DC:0-3. Unii vor utiliza aceste studii de caz pentru a-şi imbogăţi inţelegerea fiecărei categorii de diagnostic pentru ei inşişi, alţii le vor utiliza pentru a-şi testa propriile abilităţi de diagnostic, imaginandu-şi că sunt clinicieni şi că işi pun intrebări pe parcursul stadiilor de evaluare in legătură cu ce informaţii ar mai putea avea nevoie, şi in legătură cu informaţiile care le-ar putea modifica ipotezele preliminare de diagnostic. Mulţi cititori se pot focaliza pe descrierea procesului de evaluare sau de intervenţie, proces care ar trebui să fie continuu, dar care, avand in vedere complexitatea şi constrangerile sistemului de servicii de sănătate mentală actuale şi a circumstanţelor familiale, de multe ori intampină bariere şi alegeri mai puţin optime.
DC:0-3 este un sistem dinamic care incearcă să surprindă un proces şi mai dinamic – dezvoltarea din primii ani de viaţă. Procesul inţelegerii, diagnosticării şi intervenţiei la copii mici trebuie văzut intotdeauna ca o sarcină continuă. Categoriile diagnostice din DC:0-3 care sunt ilustrate in Studii de caz sunt realizate ca instrumente pentru inţelegerea mai multor sugari, copii mici şi a familiilor, şi pentru a planifica intervenţii potrivite pentru a le susţine sau a le imbunătăţi dezvoltarea. Sperăm ca aceste instrumente să se dovedească utile, pentru că este foarte mult de lucru in acest domeniu.
