Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, înfăţişează o Japonie devastată de o catastrofă ecologică şi izolată de restul lumii.
Traducere din limba japoneză de Monica Tamaş
National Book Award for Translated Literature 2018
Ultimii copii din Tokio, ingenioasa distopie a scriitoarei japoneze Yoko Tawada, infăţişează o Japonie devastată de o catastrofă ecologică şi izolată de restul lumii. Populaţia este in pericol de dispariţie. Limbajul se reduce treptat, cuvintele ieşind din uz fără să mai fie inlocuite. Efectele contaminării se resimt atit in natură, cit şi la nivelul speranţei de viaţă a locuitorilor. Copiii, din ce in ce mai slăbiţi fizic, sint atit de fragili, incit medicii pediatri, neputincioşi şi epuizaţi de eforturile făcute pentru a-i salva, incep să se sinucidă. Puţini vor supravieţui inchişi intre graniţele arhipelagului tot mai sărac in plante şi animale. Bătrinii, rămaşi in putere cu mult după ce ating virsta de o sută de ani, nu pot decit să urmărească, chinuiţi de vinovăţie, dezastrul ce se desfăşoară sub ochii lor. Totuşi, nici unul nu se simte mai vinovat decit Yoshiro, crescindu-şi strănepotul, Mumei, pe care nimeni nu-l intrece in drăgălăşenie şi care devine tot mai inţelept pe măsură ce trupul i se şubrezeşte. "Ultimii copii din Tokio ne poartă dincolo de limitele a ceea ce inseamnă să fii om pentru a ne aduce aminte ce preţuim cel mai mult in lumea noastră sfişiată de conflicte – propria umanitate.” (Sjón) "Tawada este un discipol fidel al lui Kafka; el «a prezis realitatea», ii place autoarei să spună. Şi, cu toate că ii impărtăşeşte anumite preocupări – in ceea ce priveşte alteritatea şi evocarea vieţii animalelor – , misiunea ei este mai prozaică: ea oglindeşte realitatea. Deşi opera ei este descrisă frecvent drept stranie, nucleul său conţine intotdeauna o puternică critică socială.” (The New York Times) "O reprezentare fantasmagorică a relaţiei tensionate pe care omenirea o are cu tehnologia şi lumea inconjurătoare.” (Asian Review of Books)
