Roman in patru părţi şi epilog
"Noi, Karamazovii, sintem la fel, chiar şi in sufletul tău, ingere, viermele trăieşte şi e sortit să dezlănţuie adevărate furtuni! Furtuni, iţi spun, fiindcă desfătarea se dezlănţuie ca o furtună, mai aprigă chiar decit o furtună! Frumosul este ceva cumplit, infiorător! Infiorător, inţelegi? Pentru că nu poţi să‑l cuprinzi, nu poţi să ştii ce‑i acolo, şi nici n‑ai cum să ştii, fiindcă Dumnezeu ne‑a pus in faţă numai enigme. Aici se intilnesc toate extremele şi toate contradicţiile sălăşluiesc laolaltă. Eu, frăţioare, nu sint un om cult, dar am stat şi am cugetat mult. Sint atitea taine care ne inconjoară! Prea multe enigme apasă asupra bietului om pe acest pămint. Dezleagă‑le, cum te taie capul, şi ieşi la liman teafăr, nevătămat, dacă‑ţi dă mina. Frumosul!... Acolo unde mintea vede numai ruşine, inima descoperă frumosul. Poate, oare, Sodoma să reprezinte frumosul? Crede‑mă că pentru cei mai mulţi oameni frumosul este insăşi Sodoma! Poţi tu să dezlegi taina asta? Şi te cutremuri cind te gindeşti că frumosul nu este numai ceva care te inspăimintă, dar in acelaşi timp şi o taină nepătrunsă. Aici se dă lupta dintre diavol şi Dumnezeu, iar cimpul de bătălie este insuşi sufletul omului. Dar fiecare, cum se zice, vorbeşte despre ce‑l doare. Şi acum ascultă, să trecem la fapte…”Fiodor Mihailovici Dostoievski
"In momentul acesta, cind mă pregătesc să aştern pe hirtie viaţa eroului meu, Alexei Fiodorovici Karamazov, mă simt oarecum incurcat şi iată de ce: deşi spuneam că este eroul romanului meu, imi dau seama că Alexei Fiodorovici nu e nici pe departe ceea ce se cheamă un om mare; mă aştept deci să mi se pună o seamă de intrebări inevitabile, bunăoară: «Prin ce poate fi atunci remarcabil Alexei Fiodorovici de vreme ce l‑ai ales eroul dumitale? Ce a făcut? Cine il cunoaşte şi prin ce s‑a făcut el cunoscut? De ce eu, cititor, trebuie să‑mi pierd vremea cercetind imprejurările vieţii lui?» Pentru mine el este intr‑adevăr un om cu totul deosebit, dar am mari indoieli că voi reuşi să‑l conving de acest lucru şi pe cititor. Greutatea constă in faptul că, deşi Alexei Fiodorovici poate fi numit om de acţiune, el se manifestă intr‑un fel destul de vag şi de nedefinit.
De altfel, nici nu cred că s‑ar putea in epoca noastră să‑i pretindem unui om să urmărească un ţel precis in tot ce face. Un lucru totuşi e sigur, şi anume că eroul meu este un om original, dacă nu chiar ciudat. Originalitatea şi ciudăţenia lui insă mai mult ii dăunează decit ii conferă vreun merit ca să fie luat in seamă de semenii săi, mai ales in timpurile noastre, cind lumea caută să asocieze cazurile particulare şi să descopere o semnificaţie cit de cit generală in haosul care domneşte pretutindeni. Iar un om ciudat este, de cele mai multe ori, un caz particular, izolat. Nu‑i aşa?” F.M. Dostoievski
