Traducere din limba franceză de Irina Mavrodin
Ultima carte publicată de Albert Camus, Exilul şi impărăţia este o antologie de şase povestiri apărută in 1957, chiar anul in care autorului i s-a acordat Premiul Nobel pentru Literatură.
Janine, soţia unui negustor de ţesături, se pierde in friguroasa noapte arabă, incercind să lase in urmă anii petrecuţi intr-o căsnicie căreia nu-i mai vede noima. Un pictor incearcă din răsputeri să-şi urmărească visul, dar e impiedicat la tot pasul de admiratori. Un misionar işi pierde identitatea intr-o experienţă terifiantă şi e convertit cu brutalitate la fetişurile unui trib de sălbatici. Fie că se petrec in Africa de Nord, in America de Sud sau in Europa, aventurile solitare din Exilul şi impărăţia sint portrete ale exilului spiritual, ale incercărilor nesfirşite ale omului de a-şi găsi un regat interior in care să renască.
"Lingă el veni bătrinul, apoi fata nopţii, dar nimeni nu‑l privea pe d’Arrast. Se ghemuiseră in jurul pietrei, tăcuţi. Numai vuietul fluviului urca pină la el, prin aerul apăsător. Din colţul lui intunecos, d’Arrast asculta, fără să vadă pe nimeni, şi zgomotul apelor il umplea de o fericire năvalnică. Stătea cu ochii inchişi, salutind, plin de bucurie, propria‑i forţă, salutind, incă o dată, viaţa care incepea din nou. Undeva, foarte aproape, izbucni o detunătură. Fratele se indepărtă puţin de bucătar şi, pe jumătate intors către d’Arrast, fără a‑l privi, ii arătă locul gol:
– Aşază‑te cu noi.” (Albert Camus)
