Recomandari
Stabilirea textului, prefaţă, note şi variante de Constantin Zaharia
„Un om care crede absolut în ceva se poate socoti superior oricui, chiar lui Dumnezeu. Convingerea lui nestrămutată îi pune în mână cheia cu care să descuie toate porţile vremii şi ale veşniciei. E drept că acel om – deodată ce n-a suferit ispita îndoielilor – s-a născut blagoslovit de o atât de atotputernică neştiinţă încă din măruntaiele naive ale maicii sale, încât nici o întorsătură a lucrurilor n-ar avea ce să-l înveţe.“ — CIORAN
„Carnetul unui afurisit este ultima carte scrisă de Cioran în limba română. Manuscrisul restituit aici este mai voluminos decât ineditele apărute la Humanitas – Despre Franța, Îndreptar pătimaș II și Razne. Un manuscris fără titlu, așadar, numit astfel în virtutea unui pasaj pe care Cioran îl scoate, dacă se poate spune astfel, din carnetul afurisitului care este. Contextul e legat de un episod oarecum erotic (cititorul îl va descoperi singur), în ciuda orientării metafizice pe care textul o capătă mai apoi, în deplin contrast cu începutul amoros. Demn de reținut, prin urmare, și de utilizat pentru un titlu de carte pe care autorul nu a vrut să-l dea, din motive nu tocmai limpezi.“ — CONSTANTIN ZAHARIA
S-a născut la 8 aprilie 1911 la Răşinari (Sibiu), ca al doilea fiu al lui Emilian Cioran, preot în Răşinari, şi al Elvirei (Comanciu) Cioran. Frecventează, începând din 1921, Liceul „Gheorghe Lazăr" din Sibiu, oraş în care se va muta întreaga familie în 1924. Între 1928 şi 1932, urmează cursurile Facultăţii de Litere şi Filosofie din Bucureşti.
În ultimul an de facultate, publică articole în periodicele Calendarul, Floarea de foc, Gândirea, Vremea, Azi. Îşi încheie studiile universitare cu o teză de licenţă asupra intuiţionismului bergsonian. În acelaşi an (1932), se înscrie la doctorat, sperând să obţina astfel o bursă în Franţa sau Germania. În 1934, îi apare prima carte, Pe culmile disperării, pentru care i se conferă Premiul Comisiei pentru premierea scriitorilor tineri needitaţi.
Va mai publica încă patru cărţi în ţară, înainte de a se stabili definitiv în Franţa. Între 1933 şi 1935, se află la Berlin, ca bursier al Fundaţiei Humboldt. Reîntors în ţară, ocupă vreme de un an (1936) postul de profesor de filozofie la Liceul „Andrei Şaguna" din Braşov. În 1936, pleacă la Paris cu o bursă a Institutului Francez din Bucureşti, care i se va prelungi până în 1944. În 1940, începe să scrie Îndreptar pătimaş, ultima sa carte în limba română, a cărei variantă definitivă (ramasă inedită până în 1991) va fi incheiată în 1945, an când se stabileşte definitiv în Franţa.
După 1945, începe să scrie în limba franceză, iar în 1949 îi apare la Gallimard prima carte, Precis de decomposition; îi vor urma, până în 1987, încă nouă, publicate la aceeaşi prestigioasă editură pariziană. Cu excepţia Premiului Rivarol, care i se conferă în 1950 pentru debutul francez, va refuza toate celelalte importante premii literare decernate ulterior (Sainte-Beuve, Combat, Nimier). Moare la Paris, în data de 20 iunie 1995.
Recomandari
