Foc. Din Jurnalul dragostei, necenzurat - Anais Nin | Humanitas

Cu o prefațã de Rupert Pole și note biografice de Gunther Stuhlmann

Traducere de Luana Schidu

„Nu cred decât în foc. Viaţă. Foc. Fiind eu însămi o flacără, îi înflăcărez pe alţii. Niciodată moarte. Foc şi viaţă. Le jeu.“ — ANAÏS NIN

Foc este o carte a oglinzilor, a jocurilor erotice, a iubirilor paralele, care se hrănesc sau se anihilează reciproc. Un concert de muzică a trupului. Și o vivisecție, pasională și lucidă în același timp, a eului feminin în plin proces de autodezvăluire. Sau poate de automistificare? Să fie jurnalul o țesătură densă de „minciuni miraculoase“, inspirate și menite să inspire? Există oare și în scris o anume naturalețe a actriței care se joacă pe ea însăși?

„Jurnalul meu este o oglindă; el spune povestea visătoarei care, cu multă vreme în urmă, își trăia viața așa cum ar fi dat paginile unei cărți“ – scrie Anaïs Nin. Foc, al treilea volum din celebrul jurnal necenzurat al scriitoarei, are ca fundal New Yorkul anilor 1934–1937, „o uriașă jucărie sclipitoare“, în care Anaïs Nin evadează din colivia aurită a vieții alături de soțul ei, Hugo Guiler. Pentru ea, erosul înseamnă dualitate și, inevitabil, tragedie. Alături de psihanalistul Otto Rank, trăiește orgii ale minții; cu scriitorul Henry Miller, împărtășește febra creației și atinge extazul. Mărturisește însă că îl așteaptă pe bărbatul care o va mântui de toți ceilalți și, poate, îl găsește în pasionalul Gonzalo Moré, de descendență incașă, care îi deschide porțile misticismului. Meditează asupra naturii masculine și feminine, asupra sexualității, viselor, psihanalizei și dorinței de creație. Cât din ființa ei profundă ne dezvăluie însă Anaïs Nin? Cât din jurnalul ei este per­sona, mască, plăsmuire, și cât este „pură“ autobiografie?

ANAÏS NIN (1903-1977) s-a născut în Franța, la Neuilly-sur-Seine, într-o familie cu rădăcini cubaneze, franceze și, din partea mamei, daneze. Are unsprezece ani când tatăl ei părăsește familia. Imediat după aceea, în drum spre America, Anaïs începe să-și scrie faimosul jurnal. La douăzeci de ani se căsătorește cu Hugo Guiler și revine în Franța, stabilindu-se la Paris. Aici descoperă lumea scriitorilor, a artiștilor, a avangardei și psihanalizei, o lume boemă în care își trăiește liber aventurile amoroase – cu Henry Miller, Otto Rank, Antonin Artaud, Edmund Wilson, Gore Vidal –, pe care le consemnează în jurnal. Își câștigă existența lucrând ca model, dansatoare, psihanalist amator. În 1939, înainte de izbucnirea războiului în Europa, se întoarce împreună cu Hugo Guiler în Statele Unite, iar în 1955, prea puțin preocupată de impedimente legale, se va căsători și cu Rupert Pole, mariaj anulat însă în 1966. Pole îi va fi totuşi alături până când scriitoarea se va stinge din viață în 1977, la Los Angeles. În 1932 Anaïs Nin publică prima carte, D.H. Lawrence: An Unprofessional Study, urmată de House of Incest (poem în proză, 1936), Winter of Artifice (1939) și Under a Glass Bell (povestiri, 1944), Stella (1945), „romanul continuu“ Cities of the Interior (compus din Ladders to Fire – 1946, Children of the Albatross –1947, The Four-Chambered Heart – 1950, A Spy in the House of Love – 1954 și Seduction of the Minotaur – 1961), scrierile erotice Delta lui Venus (Delta of Venus, 1969; Humanitas Fiction, 2007) și Little Birds (1979, postum). Jurnalul lui Anaïs Nin este publicat în formă cenzurată începând cu 1966. Volumele aceluiași jurnal încep să apară necenzurate din anii ’90, în seria „Jurnalul dragostei“: Henry și June (Henry and June: 1931–1932; 1990; Humanitas Fiction, 2008, 2014, 2021), Incest (Incest: 1932–1934; 1992; Humanitas Fiction, 2006, 2010, 2016, 2021), Foc (Fire: 1934–1937; 1996; Humanitas Fiction, 2006, 2014), Nearer the Moon: 1937–1939 (1996), Mirages: 1939–1947 (2013) și Trapeze: 1947–1955 (2017). Opera lui Anaïs Nin este tradusă în peste douăzeci de limbi.