Cu cat un scriitor sau un compozitor e mai mare, cu atat creste si tentatia interpretărilor abuzive: posteritatea riscă să-i falsifice opera de dragul scandalului biografic sau pentru a se conforma cliseelor artistice in vigoare.Aceasta e tema pe care Kundera o dezvoltă in variatiuni in Testamente trădate, urmărind in paralel evolutia romanului si a muzicii, iar exemplele sale tin de răscrucea artistică a secolului XX. Criticii pot ignora ce e pur si simplu literatură intr-o povestire de Hemingway doar pentru a o citi in cheia vietii scriitorului, dirijorii pot opera tăieturi in compozitiile lui Stravinski fiindcă asa li se pare lor că "sună“ mai bine. Cele mai pregnante exemple invocate de Kundera sunt insă Kafka si Janácek: amandoi ii datorează enorm lui Max Brod, amandoi au fost trădati (in spiritul artei lor) de acelasi Max Brod, cu cele mai bune intentii si cu totală neintelegere. Testamente trădate, carte pentru care i s-a acordat in 1993 Prix Aujourd’hui, este avertismentul grav si ironic al lui Milan Kundera asupra orbirii care insoteste indiscretia.
