Băiatul care a furat calul lui Attila - Iván Repila | Univers

Prinşi intr‑o capcană, un puţ in mijlocul pădurii, doi copii, fratele cel Mare şi fratele cel Mic, incearcă să supravieţuiască şi să găsească o cale de salvare. Timp de săptămani intregi, asupra lor se abat suferinţe greu de imaginat: foame, sete, frig, spaimă, o lentă degradare a sănătăţii fizice şi a celei mintale. Limbajul urmează traiectoria acestei degradări, pornind de la concizia rece a şocului iniţial şi ajungand la completa destrămare a sensului caracteristică delirului, la poezie descătuşată, la strigăt pur in numele tuturor celor prinşi in capcană. Eliberarea din capcană este prilejul unei izbucniri de violenţă care aduce şi lumină asupra situaţiei iniţiale, rămasă neexplicată pe tot parcursul calvarului indurat de cei doi copii, dar şi o breşă spre realitatea lumii in care trăim. "– Cand ieşim afară, facem o petrecere. – O petrecere? – Da. – Din‑aia cu baloane, cu lumini şi cu prăjituri? – Nu, din‑aia cu pietre, cu torţe şi cu eşafoade.”