Sionismul este, inca de la inceput si chiar din etimologia numelui sau, prins in dialectica vechiului si a noului, a originalului si a mimetismului, a restaurarii si a instaurarii, a repetitiei si a creatiei, a ordinii si a aventurii, a continuitatii si a rupturii, a particularului si a universalului. (...] Sionismul merge mana in mana cu traditia, dar nu o urmeaza pana la capat. In mod similar, el face parte din modernitate fara a obliga poporul evreu sa urmeze calea pe care a trasat-o pentru evrei, abtinandu-se sa faca din trecut tabula rasa. De aici acest echilibru intre aspiratia modernizatoare de a crea un Stat, o Cetate, o natiune si o inclinatie restauratoare de a se reconecta cu Tara Fagaduintei si cu limba ebraica.|…..] Considerand sionismul ca find un proiect modern, este incontestabil faptul ca a nascut in urma emanciparii si a Iluminismului, care au transformat viata politica, juridica, religioasa si culturala a evreilor europeni. Aceasta proximitate nu este doar de ordin cronologic: intre emancipare si sionism exita o legatura naturala de rudenie, de inspiratie, de limbaj, o circulatie a semnificatiei; intr-un cuvant, o filiatie.
