Sunt 77 de ani de cand Steinbeck a urcat pe un transportor naval de trupe cu destinaţia Anglia, urmind să transmită către New York Herald Tribune relatări de la faţa locului despre războiul ce inghiţise Europa. Decupajele realizate de el măsoară nu pulsul comandanţilor, al celor cu acces la săli de şedinţă in care se stabileau strategii, ci pe al maselor participante la război: superstiţii, preconcepţii, anecdote despre războiul legumelor anglo‑american sau despre asul oportuniştilor din intregul ansamblu al forţele aliate, neobositul Bob Hope şi prada de război Lili Marlene. Intr‑o completă indiferenţă faţă de canonul jurnalistic, toate acestea se scaldă copios in stilul deja consacrat, la acel moment, al scriitorului John Ernst Steinbeck. Pe cind Steinbeck se innoroia pe plajele europene, rubrica lui din NYHT devenea rapid una dintre cele mai mari atracţii ale presei cotidiene şi incepea să‑şi lărgească difuzarea pe tot teritoriul SUA şi mai departe, in spaţiu şi timp, pină in contemporaneitate. Introducerea semnată de autor oferă o nepreţuită cheie de lectură.
"Reportajele de război ale lui Steinbeck sint memorabile nu atit datorită valorii lor istorice, cit puternicei note personale, profund umane, vitalitătii cu care e surprins efectul războiului asupra celor aflati fie pe un transportor de trupe, fie pe un aerodrom din Anglia, fie in spatele frontului. Decorul se schimbă, e cind Anglia, cind Africa de Nord, cind Italia, dar din toate relatările răzbat acelasi discernămint, aceeasi compasiune si intelegere a omului de rind ce caracterizează si fictiunea lui Steinbeck. […] Aceste reportaje sint niste povestiri la prima mină despre tinăra Americă in război, istorisite de un povestitor inegalabil. Jurnalism de calitate, da, dar si literatură de calitate.” (Kirkus Reviews)
"Dacă ati uitat cum a fost războiul, Steinbeck vă va reimprospăta memoria. Genul acesta de scriitură este mereu actual.” (Chicago Tribune )
"Locotenentul urca incet dealul către pozitiile ocupate de germani. Tinea steagul alb deasupra capului, iar steagul era un prosop de baie. Mergea si se gindea la cit e de fraier. Practic, isi pusese pielea-n băt. Seara trecută, cind pledase pentru privilegiul
de-a urca dealul ca să incerce să-i păcălească pe friti să se predea, nu stiuse cum urma să se intimple treaba. Nu stiuse cit de singur si expus avea să fie.” (John Steinbeck)
"Incordarea si altitudinea exercită efecte ciudate asupra omului. La peste 9.000 de metri, organismul e supus unor conditii la care nu e făcut să reziste. Omul respiră oxigen printr-un tub, iar ochii si urechile ii functionează la presiune redusă. Nici nu-i de mirare, asadar, că uneori vede lucruri care nu există si nu vede lucruri care se află in fata lui. Au fost cazuri de mitraliori care au atacat nave de-ale lor sau care au tras rafale impresionante in văzduhul gol, crezind că au zărit o svastică.” (John Steinbeck)