Entitatea transilvană este un dat al trecutului, dar, in acelaşi timp, ne insoţeşte peste tot, astăzi, sub ochii noştri. E singurul loc din Europa unde o biserică bizantină stă langă o bazilică romanică, langă o biserică gotică şi langă alta barocă, toate vecine cu o sinagogă! De asemenea, singurul loc in care un locaş de cult ortodox este la caţiva paşi de unul greco-catolic, de altul romano-catolic, de unul calvin, de altul luteran sau unitarian. Aceasta spune mai mult despre convieţuirea paşnică decat despre conflicte, iar mesajul acestei lucrări este generos: trecutul trebuie cunoscut nu pentru incrancenare şi răzbunare, ci pentru destindere şi inţelegere.
Numele de Transilvania se va auzi insă mai des in acesti ani, din mai multe motive: in 2014, s-au implinit 100 de ani de cand cam jumătate dintre toti romanii de-atunci (din Transilvania, Banat, Crisana, Maramures, Bucovina, Basarabia) au intrat oficial in Marele Război, pentru o cauză care nu era a lor, ci a imperiilor care-i stăpaneau; in 1916, adică acum exact un secol, intra in luptă si Romania, adică "treceau batalioane romane Carpatii” pentru "desrobirea neamului”, iar fratii au ajuns să fie contrapusi fratilor (moment reflectat literar de Liviu Rebreanu, in Pădurea spanzuratilor); la 1918, prin cel mai important act de vointă natională romanească, provinciile romanesti – intre care si Transilvania – s-au unit cu Tara; in 1919-1920, Conferinta de Pace de la Paris a recunoscut pe plan international deciziile de unitate natională ale poporului roman, ca si pe cele ale polonezilor, ale cehilor si slovacilor, ale sarbilor, croatilor, slovenilor etc. Fireste, aceste acte, ca aproape orice lucru omenesc, au fost fericite pentru unii si triste pentru altii. De aceea, ele, după un secol de la petrecerea lor, suscită si vor suscita interesul publicului, al unor specialisti, al mass-media, cu luări de pozitie foarte diferite. In acest context, Transilvania va fi invocată si evocată tot mai des, motiv pentru care nu este de prisos să-i rememorăm trecutul.
Este evident că cea mai importantă chestiune implicată in carte pentru epoca modernă se referă la explicarea, pe baza izvoarelor, a apartenentei Transilvaniei la Romania. Cu alte cuvinte, cititorul este invitat să inteleagă cum si de ce s-a ajuns la miscarea de emancipare natională a romanilor, care a condus la integrarea Transilvaniei in Regatul Romaniei. Acesta a fost procesul istoric fundamental al epocii moderne, infăptuit de romani (adică de majoritatea absolută a populatiei) si finalizat prin organele lor reprezentative, alese si desemnate in mod democratic, la 1 decembrie 1918, la Alba Iulia. Justetea acestei decizii de unire cu Romania a fost validată de istorie, prin confirmarea sa de către instantele internationale de după Primul Război Mondial si apoi prin alte foruri internationale mai recente. (Autorii)
