Ediţia a II-a, revăzută şi adăugită
Prefaţă de Doru Radosav
Postfaţă de Ruxandra Cesereanu
Volum apărut cu sprijinul Clubului Monarhiştilor Clujeni şi al Fundaţiei Culturale Memoria.
"Dorinta mea, după Revolutie, o fost să fac cunoscut cine am fost noi, cei din Grupul «Susman». N-am vrut să vorbesc atata pentru mine, mai mult m-am simtit obligată să fac in asa fel incat să stie lumea de Susmani, de cei care o pierit. N-am vrut să rămană fără să să stie cine o fost, de ce o fost fugiti si ce-o făcut. Suntem datori să ne amintim de ei că, Doamne, mult o suferit. O fost vremuri grele să fii tăt timpu’ hăituit de Securitate si să umbli cu ranita in spate după alimente, prin frig si prin ploaie... Cat de tristă era viata aia, de om hăituit, fără să fi făcut nimic, numa’ că nu ai gandit ca ei. Că dacă ai fi făcut ceva, ai fi zas: No, am făcut o faptă pentru care imi merit soarta. Te-ai fi simtit vinovat. Am gresit, am făcut, acuma suport consecintele, da’ asa... Pentru ce? Că n-ai gandit ca ei? Că am vrut să fim liberi? Să ne exprimăm liber? Merită multe povestite. Multe nu ti le mai aduci aminte, cum o fost ele atuncia, cat erau de tragice. N-o fost simplu, da’ mi-o făcut plăcere să povestesc, pentru că romanii de azi si de maine trebuie să stie prin ce am trecut noi. Am făcut un efort, da’ cred că merită, pentru că trebuie să rămană ceva după noi, iar vorbele-s vorbe si scrisu-i scris.” (Lucretia Jurj)
"Spre deosebire de alte lucrări memorialistice, aceasta este o carte provocată de istoricul oralist. Ea s-a născut, pe de o parte, dintr-o presiune interioară a femeii luptătoare din munti de a depune mărturie despre dramele de care a avut parte, elaborand personaje din fatalitatea amintirilor tragice, iar pe de altă parte, din imperativele exterioare, circumscrise discursului public, ale istoriei interzise atatea decenii. Prin urmare, este o mărturie a unui om simplu, care nu are emfaza auctorială a literaturii memorialistice apărute după 1989. Lucretia Jurj povesteste «istoria ei», care in mod indirect a fost si istoria noastră, nespusă, dar impărtăsită.” (Doru Radosav)
"Lucretia Jurj intelege cat de importantă este neuitarea, memoria, in istoria recentă a Romaniei; de aceea, mărturia ei se doreste a fi simplă, fără zorzoane, fără o stilistică anume, fără tropi, in linia adevărului franc. Dar la fel de limpede Lucretia Jurj intelege cat de necesară este rostirea durerii, relatarea suferintelor (fie si intr-un mod discret).” (Ruxandra Cesereanu)
