Pollyanna - vol. 5 - Harriet Lummis Smith | Editura Sophia

Jocul bucuriei continua cu cel de-al cincilea volum, aparut la cativa ani dupa Pollyanna si comorile ei. Pentru cei din familia Pendleton lucrurile par sa nu se fi schimbat prea mult, si totusi in casa de peste drum de ei se muta niste vecini noi – tanara Lorraine impreuna cu tatal ei. In ciuda reticentei si a aparentei timiditati ale tinerei, Pollyanna reuseste s-o cunoasca si sa si-o faca prietena, fiind hotarata s-o ajute sa-si depaseasca necazurile. Ce poate fi mai nobil si inaltator decat a te darui cu bucurie si incredere celorlalti? Pollyanna ne surprinde ca intotdeauna prin ma­tu­­ri­­­­tatea gandurilor si inocenta sufletului, prin in­tuitie si blandetea caracterului, moralitatea con­­vingerilor si pas­tra­rea idealurilor, care sunt repere perene si mai actuale ca niciodata. Eroina ne invata cum egoismul se preface in al­tru­ism, greseala – in virtute, indiferenta – in grija si res­ponsabilitate fata de cei din jur si cum aceste valori infrumuseteaza si influenteaza nu numai vietile per­so­najelor, ci si ale cititorilor sai din toate timpurile.Capitolul I Casa de peste drum Casa de peste drum ii amintea intotdeauna Pollyannei de o bunicută demodată, inconjurată de boboci de raţă. Casa Whiting, cum era numită, fusese construită ca reşedinţă de ţară cu mult inainte să fie proiectat cartierul şi de la prima privire iti dădeai seama că avea prea puţine băi şi prea multe debarale. Rămăsese pustie ani de zile, din cauza unei succesiuni care se desfăsura cu incetineala mai mult decat proverbială a legii. Gardul viu crescuse inalt şi fel de fel de tufişuri cu frunze persistente se răsfirau pe pajiste, iar trandafirii, liliacul şi glicina din pricina lipsei de grijă crescuseră după bunul plac si la ­intamplare. Semnele care prevesteau că vechea casă urma să fie din nou locuită au starnit un val de emoţie de‑a lungul intregii Elsinore Terrace. Doamna Warner, vecina de langă Pollyanna, spunea că gardul viu neingrijit ii zgaria ochii de ani de zile, iar doamna Hunt, vecina din partea cealaltă, mărturisea că, după părerea ei, o casă pustie atrage intotdeauna vagabonzii. Pollyanna era incantată mai ales deoarece casa Whiting ii făcea impresia că are toate calităţile pentru a fi o resedintă incantătoare şi parcă era păcat să nu se bucure nimeni de ea. Imediat după rezolvarea succesiunii, casa a trecut in proprietatea altcuiva, şi noii locatari s‑au apucat de indată să o renoveze din temelii. Reparaţiile incepute de la acoperiş s‑au incheiat de abia cand au ajuns la pivniţă. Zidari, tamplari, instalatori, tapiteri şi zugravi s‑au perindat cu repeziciune intr‑un du‑te‑vino. Apoi s‑au apucat de exterioare, au tuns gardul viu şi tufele, au smuls buruienile de pe pajişte, au inlocuit gazonul acolo unde era necesar. Şi după aceea Elsinore Terrace, nerăbătoare, a fost gata de primirea noilor vecini. Dar repeziciunea neobişnuită cu care lucraseră muncitorii nu se datorase, se pare, nerăbdării noilor proprietari de a‑şi lua casa in primire. Zilele se transformau pe nesimţite in săptămani, şi bătrana casă, după scurta perioadă de alertă, a revenit la inerţia de odinioară. Şi iarba a crescut din nou, gardul viu a inceput să dea vlăstare timide, ca şi cand ar fi vrut să se convingă că recentele măsuri de reformă nu fuseseră decat o rafală trecătoare. – O, uite!, strigă Judy intr‑o după‑amiază de primăvară, vrand să atragă atenţia mamei ei, in timp ce privea de la una din ferestrele de sus ale casei. Casa renovată de vizavi a luat foc! Pollyanna nu ar fi trebuit să se mire. Judy avea o imaginaţie debordantă, iar Jimmy ii prevedea o carieră foarte reuşită de scriitoare de romane care iţi ingheaţă sangele in vine. Fiind luată prin surprindere, Pollyanna străbătu in grabă incăperea, dar se linişti de la prima privire. – O, nu este foc, iubita mea. Este lumina soarelui care se reflectă in ferestre. Priveşte cum străluceste cerul. Judy işi indreptă atenţia spre orizontul luminos de la vest. – Cred că cerul a luat foc, indrăzni ea să afirme. Mamă, nu ar fi norocul nostru dacă totul ar lua foc şi ar arde inainte să ajungem noi acolo? Şi apoi, fără să mai aştepte comentariul la tragedia sugerată de ea, abordă un alt subiect. – Cand vin fetiţele? – Care fetiţe, draga mea? – Păi cele care vor locui in casa renovată. – O să locuiască acolo nişte fetiţe? Eu nu am auzit nimic. Pollyanna se intreba dacă nu cumva barfele din cartier trecuseră pe langă ea şi ajunseseră la urechile lui Judy, sau dacă asta era ceea ce, de fapt, işi dorea fetiţa. Intrucat işi cunoştea foarte bine copilul nu a fost surprinsă să constate că a doua variantă era cea corectă.